---

1

Shand(1984) prezintă monografic Şcoala Austriacă. Salerno(1993) susţine că Şcoala Austriacă s-a bifurcat după Menger, prin Bawerk şi Wieser. Hayek îl continuă pe Wieser şi este foarte diferit de Mises. La Wieser există ideea unei aritmetici a utilităţii, un calcul al utilităţilor - diferit de cel monetar (Salerno 1993: 114). La Hayek problema este dispersarea cunoaşterii. Preţurile servesc la transmiterea informaţiilor necesare pentru a face faţă acestei cunoaşteri fragmentare (Salerno 1993: 115). Ar trebui poate adăugat că, după Hayek, trebuie ţinut cont de ,,importanţa ignoranţei noastre" (vezi Hayek 1991: 78). Mises, arată Salerno, se concentrează asupra preţurilor de piaţă efective şi a calculului cu aceste preţuri. Noi vom merge tot pe ideea că nu există decât un calcul monetar, nu şi unul, separat, al utilităţilor.

2

Pentru date concrete, extrase din cercetări sociologice a se vedea Pană(1999: 168).

3

A se vedea tot Pană(1999: 169).

4

Milton Friedman discută problema stabilităţii societăţii libere în (Friedman 1962). A se vedea tot acolo o prezentare a ideilor lui Dicey.

5

Quine(1960) este lucrarea de referinţă pentru problema aceasta. A se vedea paginile faimoase în care Quine descrie călătoria ipotetică a unui lingvist la un trib a cărui limbă nu o ştie absolut deloc. Lingvistul îşi face ipoteze cu privire la înţelesul a ceea ce spun indigenii şi testează aceste ipoteze folosindu-se de acţiunile băştinaşilor. Alt mijloc decât observarea acţiunilor nu are din principiu.

6

Problema încrederii în Biserică este discutată de Pană(1999). Ea atrage atenţia asupra posibilei lipse a unei distincţii între credinţa în Dumnezeu şi încrederea în Biserică.

7

Pentru teoriile neformale, interpretative despre instituţii a se vedea în special prezentarea monografică făcută de Peters(1999). March şi Olsen(1984: 738) vorbesc despre rolul cauzal al instituţiilor politice. Din raţiuni explicate pe scurt mai jos, noi adoptăm o altă abordare. Tot March şi Olsen(1984: 742) se referă la instituţiile politice ca la nişte ritualuri sociale. Pentru o încercare de adevărat contrast între homo economicus şi homo sociologicus vezi Elster(1989). Ideea noastră este că mai degrabă relaţia este una precum cea din logică dintre formă şi conţinut. De aici decurge nu ideea unor contraste în cercetarea socială, ci a unor niveluri de analiză. Contrastele sunt nu între modurile de cercetare, ci între diversele concepţii cu privire la acţiunea umană.

8

Pentru un exemplu de ierarhie de acţiuni vezi Rothbard(1970: 5).

9

Veblen reproşează marginalismului ceea ce am putea numi "consumismul" acestei orientări. Ea vedea lucrurile doar din perspectiva distribuţiei. El ataca modul marginalist de a concepe valoarea, pe care-l vadea ca pe o simplă variantă de hedonism. Veblen propunea ceea ce poartă numele de vechiul instituţionalism. Aceasta este o concepţie care susţine că alegeri de genul celei dintre apă şi diamante au loc în cadrul unor instituţii date, sunt marcate de obiceiuri care fac din contextul alegerii un element extrem de important. A se vedea Veblen(1909 : passim).

10

A se vedea un bun manual de analiză economică pentru prezentarea aparatului conceptual respectiv şi a metodelor matematice aferente. Eu prefer manualul lui David Friedman (vezi Friedman-David-1990).

11

Pentru legătura dintre acţiune şi valoare a se vedea Mises(1966: 96).

12

Mises(1966: 103) scrie că singurul lucru constant este preferinţa pentru ceea ce este mai valoros în dauna a ceea ce este mai puţin valoros. De asemenea, el arată că o schimbare a evaluărilor este sinonimă cu o schimbare a acţiunii întreprinse.

13

Vezi Mises(1966: 119-122) pentru o prezentare a noii concepţii despre utilitate.

14

Insistăm asupra termenului formal pentru a păstra, ca să spunem aşa, contactul cu teoria misesiană a acţiunii. Mises respinge formalizarea şi matematizarea în teoria acţiunii (a se vedea în acest sens Mises 1966: 350-351). Praxiologia sa este, pe de altă parte, totuşi o teorie apriori, nu una empirică; iar ea este formulată în termeni logici. Logica este cea care insistă asupra formei.

15

Este vorba de a face un pas către acel do ut des de care vorbeşte Mises(1966: 194).

16

Mises(1966: 331) spune că preţurile sunt fenomene sociale.

17

O excelentă critică a conceptului de nevoie umană se găseşte la David Friedman(1990: 23-24).

18

Rothbard prezintă violenţa şi intimidarea ca acţiuni (vezi Rothbard 1970: 67). De asemenea, modul în care discută frauda cred că este evident legat de cel în care înfăţişează violenţa. Rothbard este celebru pentru fndamentarea concepţiei sale pe respingerea violenţei şi fraudei. Având în vedere aceste semnificaţii profunde ale violenţei şi fraudei, ni se pare necesar ca ele să fie prinse sub un concept-cupolă în cadrul teoriei formale a acţiunii.

19

Prezentarea de manual a eficienţei în senul lui Pareto foloseşte conceptul de curbă de indiferenţă. O ameliorare a utilităţii înseamnă acces la o curbă de indiferenţă superioară. Iar o situaţie este eficientă din perspectiva utilităţii dacă nu mai poate fi accesată o curbă de indiferenţă superioară.(A se vedea Friedman-David-1990: 438)

20

David Friedman descrie contrastul dintre eficienţa în sensul lui Pareto şi cea în senul lui Marshall în Friedman-David-1990: 440-447.

21

Ideea pe care o vom urmări este aceea că un cost prezentat în mod cantitativ nu poate fi introdus decât în termeni monetari (a se vedea şi Mises 1966: 339).

22

Trebuie să fim atenţi însă la faptul că acţiunea nu măsoară utilitatea - vezi pătrunzătoarele observaţii ale din Mises(1966: 122).

23

A se vedea Guash şi Hahn(1997) pentru încercările de a cuantifica aceste costuri. Guash şi Hahn clasifică reglementările în: economice, sociale, procedurale. Reglementările economice sunt de genul controlului asupra preţurilor, restricţiilor la export sau import etc. Cele sociale privesc sănătatea, siguranţa, mediul. Cele procedurale privesc modul în care trebuie ţinute evidenţele financiare etc., făcute diferite cereri şi aşa mai departe (Guash, Hahn 1997: 2). Costul reglementărilor în SUA, în 1991, a fost estimat la 9,5 la sută din GDP (Guash, Hahn 1997: 5).

24

Articolul care a pus bazale teoriei datează din 1937. O versiune românească se găseşte în Coase(1997). Pentru ceea ce am putea numi "problema lui Coase" a se vedea Coase(1997: 26). Nucleul teoriei îl constituie ideea că "utilizarea mecanismului preţurilor implică un anumit cost" (Coase 1997: 28).

25

Mises(1966) este lucrarea cea mai importantă pentru înţelegerea conceptului de calcul economic.

26

A se vedea în special conceptul de calcul economic la Mises(1966: 206-211).

27

Pentru importanţa preţurilor într-o economie de schimb indirect vezi şi Rothbard(1970: 201).

28

Atenţie însă şi la presiunea pe care o creează piaţa asupra celor care se oferă să acţioneze în beneficiul altora: consumatorii sunt suverani (vezi Mises 1966: 270).

29

Există o serie de probleme subtile care ţin de ideea de anticipare a unor preţuri (vezi Mises 1966: 336). Nu ne vom referi la ele aici. Oricum, după părerea noastră, problemele legate de anticipări nu fac decât să întărească argumentul prezentat aici. Este de reţinut însă ideea lui Mises(1966: 664-665) că sursa profiturilor este, în ultimă instanţă, anticiparea condiţiilor viitoare. Vezi, de asemenea, observaţiile lui Mises(1966: 676) referitoare la rolul speculei. Pentru legătura dintre acţiune şi speculă vezi şi Rothbard(1970: 6).

30

A se vedea şi observaţiile pertinente ale Mises(1966: 739) referitoare la decăderea Imperiului Roman. Mises arată cum acumularea prea multor elemente de coerciţie din partea diferitelor autorităţi duce la dezintegrare socială.

31

Pentru o prezentare succintă a argumentului chiar de către Mises a se vedea (Mises 1991).

32

Până la Revoluţia Franceză, civilizaţia s-a dezvoltat în condiţiile puterii bandiţilor staţionari.

33

Olson (1993: 573) insistă asupra importanţei unor scrambled constituencies, care împiedică spargerea unei entităţi politice în mai multe miniautocraţii. Un guvernământ restrâns, combinat cu drepturi individuale şi un sistem judiciar independent este cheia găsirii unui sistem superior faţă de cel al bandiţilor staţionari.

34

Olson vorbeşte despre ,,...a peaceful order and usually other public goods as well" (Olson 1993: 567).

35

Ordinea paşnică are costuri şi riscuri. Problema ar fi că, într-o societate cu milioane de membri, un individ obţine ,,only about one-millionth of the gain from a collective good, but will bear the whole cost of whatever he or she does to help provide it" (Olson 1993: 568). Astfel, conform logicii acestui ipotetic calcul al costurilor şi beneficiilor, ar exista puţine stimulente pentru o contribuţie voluntară la ordinea paşnică.

36

Evident, chiar dacă pornesc de la probleme asemănătoare nu toţi autorii ajung la acest gen de concluzii. Pentru Hardin(1968), de pildă, problema centrală este cea a creşterii populaţiei. Autorul vrea să elimine din demografie ideea de mână invizibilă, importată din analiza economică. El face o analogie cu problema folosirii libere a unei păşuni comune. Pentru fiecare păstor este eficient să crească dimensiunea turmei sale. Dar acest lucru duce la epuizarea păşunii. De aici decurge, după Hardin, tragedia. Resursele comune limitate, folosite după o logică individualistă, ar conduce la tragedie. Ideea este că evitarea tragediei este posibilă doar printr-o schimbare instituţională. Analiza lui Hardin este însă ambiguă. Dintr-o perspectivă precum cea a lui Mises, tocmai deficienţele instituţionale sunt cele care duc la tragedie, nu logica individualistă. În plan mai general, după cum am văzut mai sus, piaţa fără instituţia proprietăţii private nu are sens.

37

Coase(1991: 256-257) susţine că statul este aidoma unei superfirme.

38

Mises(1966: 308) vorbeşte despre contrastul dintre managementul orientat către profit managementul birocratic.

39

Există aici un contrast cu concepţiile de tip Volkswirtschaft de care vorbeşte Mises(1966: 323).

40

Cu titlu de ilustrare pentru această idee a se vedea ce spune Mises despre sclavie şi piaţă. Lipsa de profitabilitate a sclaviei duce la decăderea instituţiei (Mises 1966: 630).

41

Vezi Mises(1966: 229 ş.u.) pentru legătura dintre instituţii şi un sistem de calcul monetar. Despre proprietate privată ca instituţie vezi Mises(1966: 682).