3 Interpretarea acțiunilor
Există o problemă subtilă în legătură cu acțiunile și opiniile.
Dacă vrem să trecem dincolo de studiul formal al acțiunilor și să le interpretăm, trebuie să înțelegem opiniile oamenilor.
De obicei, este relativ ușor să pricepem care este opinia oamenilor despre o acțiune sau alta pentru că știm limba în care sunt formulate.
Ce ne facem însă dacă suntem în situația în care nu avem nici cea mai mică idee despre limba în care sunt formulate opiniile? Așa cum a arătat Quine, noi ne slujim de acțiunile vorbitorilor limbii necunoscute pentru a pricepe ce vor să spună.
Dacă încercăm să traducem însă în limba noastră spusele lor, ne lovim de nederminarea traducerii.
Este problema pe care am putea-o denumi pe scurt "problema lui Quine".5
Este cu totul în afara limitelor acestui studiu orice încercare de a discuta problema lui Quine.
Ne mărginim doar la o observație și un comentariu.
Observația este foarte simplă: un element care s-ar putea să fie foarte important al dificultăților de care ne lovim în problema lui Quine este legat de detectarea proiecției ontologice.
Ce fel de entitate are cineva în vedere atunci când arată către o masă sau către o pisică? Este pisica, de pildă, o copie imperfectă a unei entități platonice ideale sau este un individ în sensul nominaliștilor? Nu ai cum să stabilești acest lucru numai pe baza acțiunilor neinterpretate (privite doar în sens formal).
Comentariul nostru ar fi, de asemenea, foarte simplificat: problema lui Quine are consecințe mai ample decât am putea crede la prima vedere.
Aerul ei de speculație filosofică extremă este derutant.
În fapt, ne putem lovi de ea chiar și atunci când limba este cunoscută.
Ce concept de Dumnezeu are, de pildă, cineva care răspunde la o anchetă sociologică? Face persoana respectivă o deosebire între Dumnezeu și Biserică? Dacă se pune întrebarea privitoare la încrederea în Biserică, nu cumva numărul mare de răspunsuri pozitive provine din credința în Dumnezeu?6
Examinarea acțiunilor, în cazul de mai sus, nu elimină ambiguitatea.
Prezența activă la serviciul religios poate fi atât rodul unei credințe în Dumnezeu ca atare, cât și al respectului doar pentru Biserică.
Asemenea observații, credem noi, întăresc argumentele în favoarea separării abordării formale a acțiunii de eforturile de a interpreta acțiunile oamenilor.7