4 Teoria formală a acțiunilor
În cele ce urmează, conceptul de "acțiune" va fi utilizat precum cel de "mulțime" în teoria mulțimilor: este un concept primitiv.
Este suficient să înțelegem că o mulțime este o colecție (de elemente) și să înțelegem care este sensul relației de apartenență la o mulțime.
Tot așa, o acțiune este un concept nedefinit riguros.
Se presupune că o acțiune umană implică o transformare: un obiect supus acestei transformări își schimbă proprietățile sau relațiile cu alte obiecte.
Conceptul de acțiune umană este delicat și nu vom încerca aici să intrăm în detalii privitoare la diferitele posibilități de a descrie acțiuni și nici în chestiunile privitoare la înțelesul acțiunilor.
Acțiunile sunt însă importante din perspectiva analizei economice.
Se poate chiar spune că ele constituie miezul analizei economice.
Deși economia ne vorbește, de pildă, despre bunuri, noi putem lesne să le vedem ca rezultatul unui șir de acțiuni umane.
Chiar resursele care nu ar fi nicicum afectate de acțiunea umană sunt puncte de plecare ale unor acțiuni și așa mai departe.
Restul investigației se va concentra asupra acțiunilor și a perspectivei economice în analiza acțiunilor și a instituțiilor.
Marea forță a analizei economice derivă tocmai din plasarea în centrul atenției a acțiunii umane.
Există o serie de relații simple care pot caracteriza raporturile dintre acțiunile umane și acesta pare, de altfel, să fie secretul analizei economice.
Ea dispune efectiv de câteva concepte de plecare simple care apoi pot fi articulate în construcții teoretice ample.
Acțiunile umane au câteva proprietăți interesante cum ar fi cea că se desfășoară în timp.
Aceasta face ca, la un moment dat, să existe un set de oportunități de acțiune (care se exclud un pe alta - pentru că există acțiuni pe care nu le putem face în același timp).
O altă proprietate interesantă este aceea că resursele de care avem nevoie pentru a acționa sunt întotdeauna limitate.
Oricum, timpul de care dispunem este limitat.
Evident, multe alte resurse sunt și ele limitate.
Suntem forțați să alegem.8
La rândul lor, alegerile noastre sunt constrânse de reguli.
Fiind dat un set de oportunități, regulile pot fie să ne oblige să urmăm un curs al acțiunii, fie să ne împiedice să optăm pentru anumite acțiuni.
Sunt o serie de alte probleme pe care le ridică acțiunile umane pe care trebuie însă să le distingem de cele pe care le suscită analiza economică.
Despre acțiunile umane se poate spune că au un înțeles.
Ce semnifică, de pildă, acțiunea mea de a deschide ușa? Poate vreau să te dau afară din casă? S-ar putea ca să nu fie aceasta intenția mea, dar tu să interpretezi în acest fel gestul meu.
Ce anume este un cadou? Persoana x se închină la o statuie? Sau este vorba despre reprezentarea unei divinități, la care se închină persoana x?
Ultimul gen de întrebări poate conduce la răspunsuri care divizează comunități.
Conflicte acerbe se nasc din eforturile de a-i convinge pe alții de justețea propriului răspuns.
Toate aceste lucruri țin însă de ceea ce face dintr-o colectivitate o comunitate.
Chestiunea aceasta o vom distinge însă strict de problema instituțiilor.
Două comunități diferite pot avea instituții comune.
Proprietatea poate fi, de pildă, o astfel de instituție.
Eu cred că tu ai doar o statuie; respect însă proprietatea ta (asupra acestei statui).
Tu crezi că este vorba de o reprezentare a divinității; chiar dacă reprezentarea respectivă ar fi în posesia mea, ai respecta însă proprietatea.
Pentru a face distincția de mai sus, trebuie însă să admitem că problema înțelesului acțiunii este o chestiune distinctă; ea ar presupune lămurirea modului în care sunt interpretate acțiunile de către oameni.
Interpretarea acțiunilor nu face însă parte din spectrul de probleme abordate de analiza economică.
Cum spuneam, în cele ce urmează vrem să vedem însă care sunt posibilitățile oferite de analiza economică a acțiunilor și, mai apoi, a regulilor care constrâng acțiunile umane.