Mihail Radu Solcan

  Arii tematice pentru disertaţie

2007-11-15

Ariile tematice sunt indicate de titlurile secţiunilor. Cele trei secţiuni se referă la tipuri de teme pentru disertaţii. Aceste teme se înscriu în continuarea celor de la licenţă şi le pregătesc pe cele propuse ca teme pentru o eventuală teză de doctorat

Materialul sugerează modul în care pot fi construite teme pentru disertaţie care se înscriu în ariile indicate. În nici un caz nu oferă însă o listă exhaustivă de teme. 

Când construiţi proiectul porniţi de la bibliografie. Identificaţi un număr (nu foarte mare, dar la care aveţi în mod cer acces) de surse bibliografice. Propuneţi-vă apoi nişte obiective. Abia în final descrieţi proiectul şi daţi-i un nume. 

Nu uitaţi că, pe lângă sursele bibliografice ale lucrării, este bine să aveţi şi instrumente de lucru (sunt valabile cele de la licenţă). 

Probleme filosofice ale traducerii şi ale diversităţii lingvistice

Lucrările din această categorie pot continua, dacă este cazul, un studiu asupra limbii unei autoare/autor, comparaţiile cu alte traduceri (eventual, glosarele cu termeni filosofici) începute la nivelul lucrării de licenţă. 

O altă direcţie care se înscrie în această secţiune este cea a cercetării multilingvismului (diversităţii lingvistice) din Europa, din perspectivă filosofică. Diversitatea lingvistică europenă este o resursă valoroasă pentru cultura Europei. Investigarea tocmai a valorii acestei pluralităţi poate constitui un punct de plecare pentru construirea temei disertaţiei. 

Politica Uniunii Europene în materie de multilingvism poate fi, de asemenea, un punct de plecare pentru disertaţie. În acest caz sunt necesare cunoştinţe cu privire la documentele oficiale ale Uniunii Europene pe tema multilingvismului. Consultaţi pagina de web pentru politica în materie de multilingvism a Comisiei Europene. Pagina respectivă are trimiteri la legislaţia Uniunii Europene şi alte legături relevante pentru tema diversităţii lingvistice. 

Etică şi politică în domeniul ştiinţei şi tehnologiei informaţiei

Pentru a scrie o lucrare în această arie tematică este recomandabil să aveţi o cunoaştere a tehnologiei informaţiei care trece dincolo de simpla utilizare a programelor de calculator. Câteva însemnări referitoare la teme şi surse pentru etica tehnologiei informaţiei găsiţi în paginile dedicate licenţei

Dezbaterile cu privire la politici ale Uniunii Europene relevante pentru domeniul tehnologiei informaţiei pot constitui şi ele teme de disertaţie. Pentru detalii vedeţi aceste sugestii

Presupoziţii filosofice în sistemele de idei

Sunt avute în vedere în special sistemele de idei politice. Poate fi vorba însă şi despre sisteme de gândire economică sau despre idei în legătură cu metodologiile de studiere a societăţilor umane. De asemenea, puteţi examina fundalul filosofic al unor politici ale Uniunii Europene în domeniul diversităţii lingvistice şi al societăţii informaţionale. 

Începeţi, cum spuneam, cu identificarea resurselor. Studiaţi mai întâi resurselor din Biblioteca Facultăţii de Filosofie

Clarificaţi-vă conceptul de presupoziţie

Dacă aveţi posibilitatea, folosiţi Internetul nu doar pentru a consulta aceste pagini în bibliotecă. Pe Internet găsiţi situri foarte utile, atât pentru identificarea tematicii disertaţiei, cât şi pentru obţinerea surselor bibliografice propriu-zise. Iată o listă, alcătuită prin prisma în special a acestei arii tematice:

Proiectul Gutenberg oferă peste 23000 de titluri în acest moment. Nu furnizează în mod direct tematici sau reţele de citări. Are însă fişiere în format text pur, care permit folosirea fără piedici a unor instrumente de explorare electronică sofisticată. 

Biblioteca digitală a Indiei este un sit care oferă multe resurse. Este recomandabilă folosirea sa, de regulă, pentru a completa bibliografia pe tema deja identificată. 1 

Internet Archive este un sit labirintic. Aş recomanda folosirea sa doar pentru completarea resurselor bibliografice, nu pentru identificarea tematicii disertaţiei. 

O maşină de căutare interesantă, specializată pe filosofie, este pSearch

Teme referitoare la politici ale Uniunii Europene

Aşa cum spuneam şi mai sus, puteţi alege o temă care să se refere la presupoziţiile filosofice ale dezbaterii referitoare la o politică a Uniunii Europene. Aria politicilor concrete trebuie să privească însă fie diversitatea lingvistică, fie societatea informaţională. 

Este recomandabil ca temele să continue la nivel de master investigaţii începute în timpul elaborării lucrării de licenţă. A se vedea, în acest sens, ariile tematice pentru licenţă

Note

1 Nu-mi propun să conduc lucrări care tratează, de exemplu, filosofia indiană. Dar o lucrare despre aspectele filosofice ale concepţiei despre bibliotecă a lui Ranganathan ar fi interesantă.