9.2 Libertatea de a încheia contracte

Care ar fi soluţia în termeni instituţionali în cazuri precum cele analizate anterior? Înainte de a răspunde, trebuie remarcat că acum se vede deosebirea dramatică dintre organizare şi instituţii. În cazul controlului preţurilor sau al reglementării relaţiilor dintre proprietari şi chiriaşi, autorităţile încearcă să organizeze (în parte) relaţiile economice dintre oameni. Instituţiile creează doar condiţiile în care indivizii pot găsi cea mai bună soluţie.

Din punctul de vedere al instituţiilor, instituţia contractelor este cea care rezolvă în mod adecvat problemele, nu reglementarea care impune o anumită organizare a relaţiilor dintre indivizi.

Să analizăm, de pildă, cazul proprietarilor şi chiriaşilor. Unii chiriaşi preferă să plătească mai puţin şi atunci vor accepta un contract care lasă deschisă posibilitatea de a fi evacuaţi rapid.

Alţi chiriaşi preferă un plus de siguranţă şi vor plăti o chirie mai mare.

În cine loveşte suprimarea libertăţii de a încheia contracte cu clauze diferite? Ideea promotorilor ei este că ea loveşte în oamenii avizi, care şi aşa ''au strâns prea mulţi bani''. Mai ales manualele de filosofie sunt pline de tot felul de consideraţii despre dreptate, care în esenţă se reduc însă la ideea anterioară. Analiza economică ne conduce către o concluzie diferită.

Chiriaşul care are preferă să plătească mai puţin pentru chirie este lovit de lungirea termenului pentru preavizul de evacuare pentru că va trebui să plătească mai mult. Dacă autorităţile pun şi chiriile sub control, pe termen lung, nu se va mai investi în construcţia de case destinate închirierii. Tot cei cu bani mai puţini vor fi cei loviţi, căci vor rămâne poate chiar fără orice fel de locuinţă.

După cum se vede, toată lumea pierde. În limbajul abstract al analizei economice a instituţiilor problema este pusă sub forma costurilor pe care le antrenează regulile şi reglementările.