înainte sus înapoi
Înainte: Meniuri Vim Sus: Editorul Vim Înapoi: Vim la modul serios


Meniuri Vim

Creaţi în dosarul un fişier simplu.vim. Scrieţi următoarea linie de cod în acest fişier:

:imenu Simplu.text Am realizat un prim meniu.

Salvaţi conţinutul fişierului.

Deschideţi fişierul woo.txt cu ajutorul Vim. Sunteţi în modul normal! Mergeţi cu ajutorul mouse-ului sau al tastelor cu săgeţi pe ultimul rând. Apăsaţi tasta O (fără să apăsaţi SHIFT!). .1Cursorul se mută pe rândul următor şi editorul trece în modul insert. Pe bara cu instrumente (bara cu pictograme) daţi clic pe omuleţul care aleargă (Run a Vim Script). Se deschide o casetă de dialog. Deschideţi simplu.vim ca pe orice fişier. În bara cu meniuri apare un nou meniu.

Acum puteţi da un clic pe meniul Simplu şi apoi pe text. Pe ultimul rând al fişierului apare textul Am realizat un prim meniu. Puteţi da un clic pe pictograma Undo (săgeata răsucită către stânga) şi anula efectul meniului dumneavoastră. Cu un alt clic pe Undo aduceţi fişierul la forma iniţială.

Exemplu de modificare a barei cu instrumente. Creaţi un fişier vim care conţine următorul cod:

:tmenu ToolBar.LtxCmd Comandă LaTeX
:amenu ToolBar.LtxCmd <Esc>\{}<Left><Left>

Creaţi un dosar (un folder) bitmaps în dosarul standard vimfiles. Puneţi în bitmaps imagini de tip bmp cu dimensiunea de $18 x 18$ pixeli.

Imaginile din dosarul bitmaps sunt folosite pentru pictograme. Numele lor trebuie să fie exact acelaşi cu cel care urmează după ToolBar şi punct. În exemplul nostru, imaginea trebuie să aibă desigur numele LtxCmd.bmp.

O imagine cu Vim având bara de instrumente modificată puteţi găsi aici.


înainte sus înapoi
Înainte: Meniuri Vim Sus: Editorul Vim Înapoi: Vim la modul serios
2004-06-07