Fişele de lectură

Studentele şi studenţii care aud pentru prima oară de toate aceste fişe sunt foarte miraţi; uneori sunt chiar revoltaţi de ideea de a folosi fişele. De ce să nu ţină un jurnal de lectură? Unii autori recomanda aşa ceva.³

Eu nu sfătuiesc pe nimeni care lucrează la un eseu filosofic să adopte jurnalul de lectură.Ceea ce recomand categoric sunt fişele de lectură. Motivele acestei recomandări pot fi sistematizate în felul următor:

• Jurnalul de lectură s-ar putea să fie folositor în cazul discutării unei opere literare. Pe măsură ce citeşti, notezi fluxul trăirilor pe care le inspiră opera literară. În cazul filosofiei, nu este încă esenţial să surprindem trăirile pe care ni le inspiră.
• În al doilea rând, selectarea, sortarea şi regăsirea informaţiilor este mult mai uşoară în cazul fişelor. Fişele sunt special concepute pentru a facilita aceste operaţii.
• În sfârşit, fişele impun o disciplină în consemnarea informaţiilor. Nu este întâmplător faptul că ele au dimensiuni standard. Aceste dimensiuni sunt alese în aşa fel încât să stimuleze consemnarea ordonată a datelor.

O fişă de lectură are formatul A6 (cartea poştală). Fiecare fişă este divizată în câmpuri. Practica proprie ne sugerează că este suficient să împărţim fişa în trei câmpuri.

Figură: Modelul unei fişe de lectură

Primul câmp cuprinde abrevierea care ne trimite la fişa bibliografică adecvată. Abrevierea este bine să fie urmată de indicarea secţiunii din text care stă la baza celor consemnate în fişă. Pot scrie, de pildă, MillDL:capitolul:paragraful. Abrevierea trebuie să corespundă cu cea din fişa bibliografică. Descrierea structurală ne permite să nu depindem de paginaţia ediţiei consultate. Paginile le vom consemna doar în câmpul pentru propoziţia-cheie.

Numărul paginii este un fapt legat de modul de publicare a documentului. El nu ne spune nimic în legătură cu structura documentului. De ce este aşa de importantă structura documentului ca atare? Dacă avem de comparat ediţii diferite sau originalul cu diverse traduceri, paginile nu ne sunt de nici un folos. Trebuie să recurgem la părţi, capitole şi alte secţiuni, precum şi la paragrafe. Doar ele ne permit să regăsim cu precizie punctul din text în care apare o anumită idee. Numai textele clasice au o paginaţie standard la care ne putem referi independent de modul de publicare.

Al doilea câmp cuprinde cuvinte-cheie. De regulă, este vorba despre o pereche de cuvinte-cheie.

Al treilea câmp al fişei de lectură este cel mai important. Aici consemnăm propoziţia-cheie pentru secţiunea pe care o adnotăm cu ajutorul fişei de lectură. Este extrem de important să distingem cu mare grijă încă de la acest nivel între parafrazarea unei idei şi citat. Eu unul aş recomanda redarea sistematică în propriile cuvinte a ideilor-cheie⁴şi extragerea unui citat doar ca o dovadă a corectitudinii parafrazării operate sau pentru a-l supune unei analize ulterioare.⁵

Citatele sunt marcate cu ajutorul ghilimelelor. În cazul în care este vorba de un text în altă limbă, se recomandă consemnarea citatului în original. Traducerea poate fi operată ulterior sau poate fi consemnată într-o paranteză.

Reproduceţi citatele fără să le modificaţi. Când găsiţi un element al textului (o eroare de ortografie, de exemplu) care ar putea fi perceput de către publicul cititor ca fiind o greşeală care vă aparţine, folosiţi sic.⁶Utilizaţi însă în mod judicios acest sistem. La urma urmei, până la proba contrarie, se consideră c-aţi reprodus în mod corect citatele.

De ce atâta grijă cu citatele? Pentru a evita ceea ce am putea denumi plagiatul din neglijenţă. Dacă nu marcăm adecvat citatele, s-ar putea să le folosim ulterior ca şi cum ar fi o parafrazare şi să nu punem ghilimele. Oricum, chiar şi-n cazul parafrazărilor, trebuie să menţionăm sursa ideii respective.

Pentru a putea preciza ulterior sursa unei idei, în cazul documentelor tradiţionale mai avem nevoie de numărul paginii în care am găsit ideea. Un mod comod de a marca pagina este să punem două puncte urmate de numărul paginii (paginilor) în partea dreaptă a câmpului propoziţiei-cheie.⁷

Există o mare eroare, pe care am văzut-o comisă de nenumărate ori. Ea constă în consemnarea pe o singură fişă a două sau mai multe propoziţii-cheie. Neajunsul acestui mod de a proceda se vede în momentul în care începem să permutăm fişele.

O altă eroare constă în consemnarea în câmpul pentru propoziţia-cheie a unor cuvinte-cheie disparate.

În sfârşit, unele persoane, după ce au pregătit fişele, distrug toată munca prin capsarea fişelor. În felul acesta ne întoarcem la ideea jurnalului de lectură, respinsă de către noi.⁸

Textul este ca un puzzle cu nenumărate soluţii. Puzzle-ul ca jucărie are doar o soluţie. Textele filosofice nu sunt însă un divertisment. Fişele sunt făcute pentru a reconstitui alte şi alte versiuni ale puzzle-ului. Dacă le capsăm, blocăm posibilitatea de a studia aceste versiuni.