• CHALMERS, David. Contemporary Philosophy of Mind: An Annotated Bibliography. Pe Internet la http://www.u.arizona.edu/~chalmers/biblio.html [Este probabil cea mai bună bibliografie de filosofia minţii. Conţine sute de titluri. Vechea adresă pe Internet era la ling.ucsc.edu/~chalmers. Schimbarea de adrese pe Internet este, desigur, o problemă. La nevoie, se poate căuta însă adresa dorită folosind cuvinte-cheie.]
• CRAIG, Edward (editor general) şi Luciano Floridi (editor consultant). Routledge Encyclopedia of Philosophy. Londra, Routledge, 1998. [Disponibilă şi pe CD-ROM. Cea mai vastă enciclopedie de filosofie conţine ample articole de filosofia minţii, precum şi bibliografii. Este foarte uşor de căutat prin ea în formatul electronic şi oferă o posibilitatea de a arunca o privire asupra contextului mai vast, inclusiv istoric, al dezbaterilor din filosofia minţii.]
• DENNETT, Daniel. Publications List [URL = http://ase.tufts.edu/cogstud/pubpage.htm ]. [Ghidul publicaţiilor lui Dennett, unul dintre autorii cei mai importanţi din filosofia minţii şi ştiinţa cogniţiei. Numeroase texte sunt publicate electronic.]
• Dictionary of Philosophy of Mind [URL = http://www.artsci.wustl.edu/~philos/MindDict/main.html] [Explicaţii ale termenilor fundamentali în filosofia minţii şi biografii. Puteţi găsi şi biografia lui Brentano, dar şi pe cea a lui Rodney Brooks (unul dintre creatorii lui Cog) sau pe cea a lui Jerry Fodor.]
• FIESER, James (editor) şi Bradley Dowden (editor asistent). Internet Encyclopedia of Philosophy. URL = http://www.utm.edu /research/iep/ . [Conţine şi o colecţie de texte. Articolele sunt relativ scurte. Menţionează reperele cele mai importante. De pildă, articolul despre behaviorism (din 1997) trasează distincţia dintre behaviorism hard şi soft (inclusiv metodologic), legătura dintre behaviorism şi verificaţionismul pozitivist, behaviorismul logic al lui Ryle, precum şi criticile posibile la adresa behaviorismului.]
• GUTTENPLAN, Samuel (ed.). A Companion to the Philosophy of Mind. Oxford, Blackwell, 1994. [Articolele sunt ordonate alfabetic şi sunt însoţite de bibliografii substanţiale. Ghidul acesta de filosofia minţii include autoprezentări ale unor mari personalităţi ale domeniului: Chomsky, Davidson, Dennett, Dretske, Fodor, Putnam, Searle, Stalnaker. Există şi articole consacrate lui Quine, Ryle, Turing şi Wittgenstein. Guttenplan a scris o introducere amplă pentru cei nefamiliarizaţi cu filosofia minţii.]
• HODGES, Andrew. http://www.turing.org.uk/turing/ Turing.html [Este locul de pe Internet de unde se poate porni explorarea ştiinţei cogniţiei. În fond, inteligenţa artificială începe cu Turing. Ca ghid, acest site de pe Internet este preţios prin orientarea pe care o oferă în opera lui Turing.]
• HOUD‹ , Olivier şi Daniel Kayser, Olivier Koenig, JoÁ lle Proust, François Rastier (coordonatori). Vocabulaire de sciences cognitives. Presses Universitaires de France, 1998. [În introducere sunt prezentate pe scurt disciplinele acoperite de către dicţionar: neuroştiinţa, psihologia, inteligenţa artificială, lingvistica şi filosofia. Este schiţat şi drumul parcurs de către ştiinţa cogniţiei în Franţa. Articolele sunt de tip enciclopedic, în sensul că tratarea subiectului este făcută din perspectiva mai multor discipline. Bibliografiile sunt extrem de preţioase pentru că permit urmărirea literaturii relevante şi în limba franceză.]
• LAU, Joe. The International Directory of On-Line Philosophy Papers. URL = http://hkusuc.hku.hk/ philodep/directory/ . [Aceasta este o bază de date cu legături către diversele locuri de pe Internet unde se găsesc texte de filosofie. Avantajul acestui ghid este că lucrările sunt clasificate şi nu trebuie căutat prin toată lumea pentru a le găsi. Evident, este mai mult decât o bibliografie tradiţională, deoarece poţi să ajungi rapid şi la texte.]
• LYCAN, William G. “Philosophy of Mind” în The Blackwell Companion to Philosophy. Oxford, Blackwell, 1996, pp. 167-197. [Cuprinde următoarele secţiuni: raportul corp-minte, behaviorism, teoria identităţii, funcţionalismul, psihologia cognitivă, inteligenţa artificială şi modelul computaţional al minţii, funcţionalism homuncular şi alte teorii, qualia şi conştiinţa, intenţionalitatea, ipoteza limbajului gândirii, instrumentalismul, eliminativism şi neurofilosofie, problemele psihologiei populare.]
• MALATESTI, Luca. Philosophy of Mind. URL = http://lgxserver.uniba.it/lei/MINDE/Homemine.htm . [Ghid al resurselor de filosofia minţii de pe Internet. Are baze de date cu legături către bibliografii, pagini de web, anunţuri ale manifestărilor ştiinţifice, reviste, lucrări de referinţă, instituţii, texte. Deosebit de utile mi s-au părut informaţiile cu privire la cărţile recent apărute şi cele care urmează să apară. Sunt indicate inclusiv legăturile către cărţile aflate în lucru. De exemplu, cunoscutul filosof John Perry elaborează o carte intitulată Knowledge, Possibility and Consciousness (pe baza prelegerilor Nicod) şi o variantă preliminară poate di consultată pe web la URL = www-csli.stanford.edu/ ~john/NICOD/VERSIONS/0-book/node1.html . Prezenţa variantelor de lucru pe Internet spune mult şi despre diferenţe de mentalitate. Autorii nu se ascund într-o peşteră, de unde ies cu cartea gata şi aşteaptă laudele. Cartea este citită pe parcurs de colegi, se adună observaţii; autorul încearcă să respingă obiecţiile; dacă nu poate să o facă, atunci modifică textul său. În rezumat, toate aceste resurse şi ghidurile către ele ţin de standarde mai degrabă neobişnuite pe la noi.]
• NANI, Marco şi Massimo Marraffa (editori). A Field Guide to the Philosophy of Mind. URL = http://www.uniroma3.it/kant/field/index.html . [În 1999 ghidul acesta este încă în construcţie. Cuprinde eseuri destul de întinse pe marile probleme ale filosofiei minţii plus bibliografii adnotate. Dintre temele deja acoperite menţionăm: filosofia kantiană a minţii, argumentul cunoaşterii (experimentul lui Jackson etc.), internalism/externalism, limbaj şi gândire, limbajul gândirii, metafizica minţii, Pământurile îngemănate (vestitul experiment gândit propus de Putnam). Multe eseuri sunt semnate de autori din ţările de limbă engleză. Există însă şi eseuri semnate de filosofi din Italia. De exemplu, eseul despre contrastul dintre internalism şi externalism este semnat de Alberto Voltolini (Universitatea din Torino – Vercelli). Exemplu de externalism este poziţia lui Putnam (din 1975 încoace). Internalişti sunt autori ca Fodor, Chomsky, Jackendoff.]
• Philosophie des Geistes [URL = http://www.philo.de/ Philosophie-Seiten/themen/geist.htm ] [Ghid de legături pe Internet, inclusiv pentru Germania. Trimiteri utile la cărţile de filosofia minţii şi ştiinţa cogniţiei apărute în Germania.]
• RAGGETT, Jenny şi William Bains. Artificial Intelligence from A to Z. Londra, Chapman and Hall, 1992. [Un dicţionar elementar al inteligenţei artificiale. Există şi o traducere în maghiară (Budapesta, 1994). Număr foarte mare de articole care explică termeni filosofici – un semn al relaţiei aparte dintre filosofie şi inteligenţa artificială.]
• WILSON, Robert A. şi Frank Keil (editori). The MIT Encyclopedia of Cognitive Science. The MIT Press, 1999. [Cât timp a fost în construcţie, înainte de a apărea în volum şi pe CD, enciclopedia a fost accesibilă liber pe Internet, până în iunie 1999. Aceasta face parte desigur din efortul autorilor de strânge cât mai multe reacţii critice faţă de proiect şi de texte ca atare. Din varianta finală sunt accesibile liber (URL = http://mitpress.mit.edu/MITECS/ ) rezumatele articolelor. Ele sunt practic ca un mic dicţionar de ştiinţa cogniţiei. Marele lor avantaj este însă altul. Rezumatele sunt însoţite de bibliografii substanţiale.]
• ZALTA, Edward N. (editor). Stanford Encyclopedia of Philosophy. URL = http://plato.stanford.edu/ . [Articolele de filosofia minţii (câte sunt scrise până în acest moment) nu sunt foarte numeroase, dar sunt bine structurate şi utile. De exemplu, articolul despre ştiinţa cogniţiei este semnat de către Paul Thagard. Începe cu un scurt istoric, în care George Miller, John McCarthy, Marvin Minsky, Allen Newell, Herbert Simon şi Noam Chomsky sunt prezentaţi ca fondatori ai domeniului. Continuă cu o secţiune despre reprezentări şi computaţii (ipoteza centrală a ştiinţei cogniţiei este că gândirea poate fi înţeleasă în termenii structurilor reprezentaţionale şi ai procedurilor computaţionale care le prelucrează – paralelismul este cu structurile de date şi algoritmii din programare). A treia secţiune este dedicată filosofiei. Accentul cade pe posibilitatea de a da din perspectivă computaţională soluţii unor vechi probleme filosofice. Sunt sistematizate şi criticile la adresa ştiinţei cogniţiei. O bibliografie şi o listă de legături pe Internet încheie articolul.]

• ANDLER, Daniel.(ed.) Introduction aux sciences cognitives. Paris, Gallimard, 1992. [Cuprinde o introducere în problemele calculului şi ale reprezentării, creierului, modularităţii minţii, limbajului şi comunicării, formării conceptelor şi teoriilor, sistemelor sociale văzute din perspectivă cognitivă. Este rodul cooperării unor cercetători din Franţa, Canada, Anglia, Australia şi SUA. ]
• Block, Ned (editor). Readings in Philosophy of Psychology, Vol. II. Harvard University Press, 1981. [Cuprinde texte importante, scrise de Chomsky, Fodor, Katz ş.a., precum şi dezbateri în probleme celebre, ca - de pildă – cea a ideilor înnăscute.]
• BOGDAN, Radu J. (editor). Mind and Common Sense. Cambridge University Press, 1991. [Este un volum colectiv, care reuneşte studii despre psihologia simţului comun, semnate - între alţii – de către Paul M. Churchland, R. Cummins, Colin McGinn, Alexander Rosenberg, Jonathan Bennett.]
• BRADDON-MITCHELL, David şi Frank Jackson. The Philosophy of Mind and Cognition. Oxford, Blackwell, 1996. [Introducerea porneşte de la discuţia despre dualism şi behaviorism; trece apoi la teoria identităţii şi funcţionalism, conţinut mental şi explicarea comportamentelor. Cuprinde părţi foarte utile despre experimentele imaginare propuse de către Frank Jackson. Autorii combină o introducere pentru cei care explorează pentru prima dată filosofia minţii cu dezvoltarea şi apărarea propriei viziuni în filosofia minţii. S-ar putea să greşesc, dar impresia mea a fost că volumul trădează un anumit izolaţionism filosofic – legăturile cu alte discipline interesate de cogniţie sunt practic tăiate. Autorii sunt centraţi pe funcţionalismul lor care privilegiază ideea că rolurile pe care simţul comun le asociază stărilor mentale conferă înţeles termenilor care se referă la stările mentale.]
• CARALP, Evelyne şi Alain Gallo. Sciences cognitives et psychanalyse. Toulouse, Milan, 1998. [Introducere concisă, dar foarte utilă. Cuprinde elemente de psihologie cognitivă, neuroştiinţă, inteligenţă artificială şi psihanaliză.]
• CHURCHLAND, Paul M. Matter and Consciousness. Ediţie revăzută. The MIT Press, 1996. [Ediţia originală a apărut în 1984. Începe cu analiza a patru probleme: ontologică, semantică, epistemologică şi metodologică. Prezintă rezultatele inteligenţei artificiale şi ale neuroştiinţei. Expunere foarte clară şi concisă. Introducerea în neuroştiinţă este preţioasă pentru filosofi. Este probabil modelul de introducere în filosofia minţii din perspectiva ştiinţei cogniţiei.]
• DENNETT, Daniel. Kinds of Minds. Londra, Orion, 1997. [Prima ediţie 1996. Este tradusă în limba română la Editura Humanitas. O ilustrare excelentă a importanţei întrebărilor pentru filosofie. Foarte utilă pentru cei care vor să înţeleagă ce anume înseamnă intenţionalitate în filosofie: a fi despre, a fi orientat către altceva, a avea un obiect. Reprezentările au caracter intenţional: sunt orientate către un referent.]
• ENGEL, Pascal. Introduction à la philosophie de l’esprit. Éditions La Découverte, 1994. [Introducere în universul cauzelor mentale, crezămintelor, interpretării umane şi animale, conţinutului şi imaginilor mentale, identităţii personale şi al conştiinţei. În Franţa există şi o altă filosofie decât cea prezentă în jurnale. Această filosofie, de factură analitică, are printre reprezentanţii săi de marcă pe Pascal Engel.]
• FLONTA, Mircea. Cognitio. O introducere critică în problema cunoaşterii. Bucureşti, ALL, 1994. [Deşi teoria cunoaşterii este mai puţin implicată direct în ştiinţa cogniţiei decât filosofia minţii, zonele de suprapunere sunt totuşi semnificative (atitudini propoziţionale, discuţia despre empirism versus raţionalism în învăţarea limbii şi, fără doar şi poate, însuşi conceptul de cunoaştere). Mircea Flonta expune cu obişnuita sa limpezime şi sistematicitate aceste subiecte. A se vedea, în special, “Înnăscut şi dobândit” (pp. 105-112), inclusiv pentru terminologie (minte, nativism, ştiinţa cogniţiei). Am deviat de la terminologia din Cognitio în cazul lui belief, pe care Mircea Flonta îl redă prin opinie (aici crezământ), şi proposition, pe care Mircea Flonta îl traduce prin judecată (aici conţinut propoziţional). Pentru o prezentare enciclopedică a teoriei cunoaşterii a se vedea Jonathan Dancy şi Ernest Sosa (editori) A Companion to Epistemology (Oxford: Blackwell, 1992), din care un prim volum a fost tradus în limba română la Editura Trei de către Dan Bărbulescu, Corina Ştefanov, Gheorghe Ştefanov şi Anabela Zagura. Interesant este că Dancy şi Sosa au un articol despre alte minţi, în vreme de Guttenplan Companion to the Philosophy of Mind nu conţine un articol separat pe această problemă tradiţională în filosofia minţii.]
• GARDNER, Howard. The Mind’s New Science. A History of the Cognitive Revolution. 1985 [Cu o postfaţă a autorului la ediţia din 1987] [O sursă de date foarte preţioasă, mai ales atunci când este vorba despre istoria ştiinţei cogniţiei. Probabil că şi astăzi este lectura cu care ar trebui începută familiarizarea cu ştiinţa cogniţiei.]
• GLOVER, Jonathan (editor). The Philosophy of Mind. Oxford University Press, 1976. [Problematica antologiei este divizată în patru arii: descriere şi clasificare, modele ale minţii, problema corp-minte, problema identităţii personale. Glover crede că studiile lui Derek Parfit (“Personal identity”, pp. 142-162) şi Bernard Williams (“The self and the future”, pp. 126-141) reprezintă pentru oricine adevărate teste ale interesului pentru filosofie: dacă eşti în stare să le comentezi, atunci eşti apt/aptă pentru filosofie. Oricum ar sta lucrurile, aceste investigaţii sunt, ce-i drept, veritabile modele de utilizare a experimentelor imaginare în filosofie. Ele fac apel însă la experimente propuse Shoemaker, aşa că nu este rău să vă uitaţi şi prin scrierile acestui filosof.]
• GOLDMAN, Alvin I.(ed.) Readings in Philosophy and Cognitive Science. The MIT Press, 1993. [Acoperă tematica impactului ştiinţei cogniţiei asupra filosofiei în general. Capitolul al treilea este dedicat filosofiei minţii. Ultimul capitol, cel consacrat fundamentelor conceptuale, cuprinde texte foarte importante pentru bazele ştiinţei cogniţiei, inclusiv faimoasa dispută dintre Fodor şi Pylyshyn, pe de o parte, şi Smolensky de cealaltă parte. Simplul fapt că volumul are peste 850 de pagini spune ceva despre explozia interesului pentru ştiinţa cogniţiei în filosofie.]
• HANSEN, Frank-Peter (editor). Philosophie von Platon bis Nietzsche. Berlin, Directmedia, 1998. [Această antologie pe CD-ROM, tipărită, s-ar întinde pe zeci de volume. Are însă şi lipsuri, poate tocmai din perspectiva filosofiei minţii. De pildă, din Aristotel sunt incluse doar Organon-ul, Fizica, Metafizica şi Etica nicomahică. Avantajul este însă dat de posibilitatea de a căuta electronic. De exemplu, dacă vom căuta cuvântul Physiognomie (şi termenii înrudiţi), îl vom găsi nu doar la Hegel, ci şi la Aristotel, Paracelsus, Mendelssohn, La Mettrie, Rousseau, Herder, Lessing, Jean Paul, Lange, Hartmann, Schopenhauer şi alţi autori. Evident, referirile trebuie selectate. Este vorba uneori de “fizionomie” în sensul uzual al termenului. De asemenea, nu înseamnă că discuţia are aceeaşi greutate ca la Hegel ş.a.m.d. Avantajele textelor electronice sunt însă considerabile, chiar şi atunci când este vorba despre căutări foarte simple.]
• HAUGELAND, John (editor). Mind Design. The MIT Press, 1981. [Una dintre antologiile care au contribuit la răspândirea ştiinţei cogniţiei. Cuprinde, între altele, studiile lui Newell şi Simon despre simboluri şi căutare, Minsky despre reprezentarea cunoaşterii, Marr despre inteligenţa artificială, Fodor despre solipsismul metodologic, Davidson despre mintea materială, precum şi reflecţiile critice ale lui Dreyfus şi Searle.]
• HEIL, John şi Alfred Mele (editori). Mental Causation. Oxford, Clarendon Press, 1995. [Davidson precizează, în “Thinking Causes” (pp. 3-17) modul în care a introdus ideea de supervenienţă în filosofia minţii şi raporturile cu felul în care ea a fost folosită în filosofia morală de către Moore şi Hare. Pentru Davidson un predicat p este supervenient peste o mulţime de predicate S dacă p nu poate servi drept trăsătură distinctivă a unei entităţi fără ca să poată fi folosit în acelaşi scop un predicat din S. Cazurile interesante sunt cele în care p nu poate fi redus la predicatele din S. Davidson precizează apoi atitudinea sa faţă de idei ale lui Kim, Fodor şi alţii. Tot în acest volum Frank Jackson şi Philipp Petit semnează “Some content is narrow” (pp. 259-282). H. W. Noonan scrie despre gânduri dependente de obiecte (despre disputa internalism-externalism, cu alte cuvinte).]
• HEIL, John. The Philosophy of Mind. Routledge, 1998. [Este o introducere din perspectivă metafizică în filosofia minţii.]
• HONDERICH, Ted. (editor). Philosophy Through Its Past. Pelican Books, 1984. [Filosofia actuală a minţii şi, cu atât mai mult, ştiinţa cogniţiei au memoria scurtă. Scrierile din jurul anilor 1975-1980 sunt deja clasice, ca să nu mai vorbim de textele dintre 1950-1975, care în mod sigur sunt clasice. Asta nu înseamnă că nu este interesant să ne aruncăm o privire mai atentă în trecutul mai îndepărtat. Reputata colecţie de eseuri editată de Honderich selectează nouăsprezece nume din istoria filosofiei (de la Platon la Sartre). O treime dintre eseuri au o tematică centrată pe probleme de filosofia minţii. Anthony Kenny îl studiază pe Toma d’Aquino din perspectiva conceptului de intenţionalitate. Pune în evidenţă rosturile conceptului aristotelic de formă pentru înţelegerea intenţionalităţii (formele pot fi în natură, dar pot fi şi în minte). Gândim în forme universale, dar în contexte senzoriale. Bernard Williams scrie despre cogito şi sum la Descartes. Ceea ce mă derutează oarecum în textul lui Williams este felul în care el se centrează pe structura inferenţială, nu pe experimentele imaginare când este vorba de domeniul evenimentelor de gândire (thought-events). J. L. Mackie discută teoria percepţiei la Locke. Din cunoscuta carte a lui Barry Stroud despre Hume este ales capitolul despre acţiune, raţiune şi pasiune. Alasdair MacIntyre încearcă să găsească la Hegel un sprijin în favoarea ideii că fizica nu poate oferi o explicaţie cauzală a reflecţiei raţionale şi a conştiinţei. Hegel se raporta polemic la fiziognomie şi frenologie. Obiecţiile hegeliene, dacă ar sta în picioare, s-ar aplica şi neuroştiinţei din ziua de azi. Dacă “vedem” că o persoană are o expresie facială tristă, lucrul acesta se explică hegelian prin convenţii culturale. În altă cultură, ar trebui să “vedem” conform convenţiilor locale. Nu este nimic de corelat cu ceva intern. Ayer atrage atenţia asupra analizei minţii la Russell (fără să focalizeze, este adevărat, întreaga discuţie pe problemele minţii). Russell credea că sunt două moduri de a ne referi la un obiect: putem să-l indicăm (în engleză: point) sau să-l descriem. Pentru ca indicarea să funcţioneze este nevoie ca obiectul să existe. Iar existenţa sa este stabilită prin datele senzoriale din prezent. Putem oare indica şi un obiect de care doar ne amintim? Până la urmă, Russell avea să ajungă la concluzia că la obiectele din memorie avem acces tot indirect. (Vezi şi Russell The Analysis of Mind mai jos, în secţiunea despre problemele tradiţionale.) În sfârşit, Danto pune în evidenţă felul în care, dincolo de expresiile strălucitoare ale lui Sartre, de genul L’enfer c’est les autres, se găseşte o rafinată sensibilitate filosofică pentru problema altor minţi. Starea de ruşine, de pildă, nu este inteligibilă filosofic, din perspectiva lui Sartre, decât dacă este presupusă existenţa altor minţi. Aşadar filosofia minţii este o prezenţă considerabil mai veche în istoria filosofiei decât ar sugera-o notele de subsol ale majorităţii scrierilor de specialitate din ziua de azi. Diferenţa cred că este dată de impactul ştiinţei cogniţiei. De aici şi limitele tradiţiei, mai ales că o traducere a vechilor idei în cadru cognitivist, aşa cum se face în antologia lui Honderich în cadru analitic, lipseşte.]
• HOOK, Sidney (editor). Language and Philosophy. New York, 1969. [Traducere în italiană (Roma: Armando, 1971)] [Conţine lucrările unui simpozion de la Universitatea din New York din 1968. Secţiunea dedicată raporturilor dintre lingvistică şi filosofie se deschide cu intervenţia lui Noam Chomsky. Chiar de la bun început Chomsky afirmă că lingvistica şi filosofia sunt de nedespărţit. Dacă vom corela această afirmaţie cu cea a lui McCarthy despre legătura dintre inteligenţa artificială şi filosofie şi cu insistenţa aceluiaşi Chomsky în direcţia unei legături între lingvistică şi psihologia cognitivă, regăsim sistemul de raporturi care stă la baza ştiinţei cogniţiei ca demers multidisciplinar.]
• JOHNSON-LAIRD, Philip. The Computer and the Mind. An Introduction to Cognitive Science. Ediţia a doua. Fontana Press, 1993. [O excelentă introducere în ştiinţa cogniţiei făcută din perspectiva psihologului. Cuprinde şi o prezentare a teoriei modelelor mentale dezvoltate de Johnson-Laird. Dacă vreau să prind ideea că “dulapul se află la dreapta frigiderului”, atunci un item din model va fi pus la dreapta altui item. Ambiţia este de a pune în evidenţă felul în care situaţiile pot fi reprezentate în minte.]
• LEVY, Bruno (redactor-şef) şi Emil Servan-Schreiber (realizator). Les Secrets de l’intelligence. 2 CD-ROM. Paris, Hypermind [URL = http://www.hypermind.com ] în colaborare cu Ubi Soft, 1997. [Se vorbeşte cu groază în unele cercuri despre dispariţia cărţilor. Cel puţin în cazul lucrărilor de popularizare a ştiinţei câştigul pare însă evident. Cele două CD-uri realizate la Paris prezintă ştiinţa cogniţiei cu o forţă pe care nu ar putea-o avea nici o carte. Textul este combinat cu expuneri filmate. Poţi face chiar experimente. Poţi vedea faimosul robot Cog în acţiune. Îl poţi asculta pe Rodney Brooks vorbind despre Cog. Grafica arată, de asemenea, fascinant şi, desigur, creierul nostru – cum spun realizatorii – ne surprinde. Despre inteligenţa artificială şi programele expert vorbeşte Herbert Simon. Imagistica mintală este prezentată de către Stephen Kosslyn. Iar conţinutul, deşi este cel al lucrărilor de popularizare, dat fiind caracterul multidisciplinar al ştiinţei cogniţiei, poate fi util studenţilor şi chiar celor care se ocupă cu ştiinţa cogniţiei, dar nu s-au specializat în zona pe care o tratează secţiunea respectivă.]
• McGINN, Colin. The Character of the Mind. Oxford University Press, 1997. [Susţine că distincţia dintre filosofia psihologiei şi filosofia minţii este similară cu cea dintre filosofia lingvisticii şi filosofia limbajului. Bibliografia folosită nu este întinsă, dar oferă un model de selecţie exemplară: Armstrong, Davidson, Kripke, Nagel, Putnam, Chalmers, Burge, Fodor, Stich, Penrose, Searle, Parfit, Shoemaker, Chomsky şi câteva alte nume cu o greutate similară.]
• McGINN, Colin. Problems in Philosophy. The Limits of Inquiry. Oxford, Blackwell, 1993. [Conţine capitole dedicate conştiinţei, eului, identităţii personale, dar şi înţelesului, liberului arbitru şi ordinii cauzale, cunoaşterii şi adevărului. Vezi şi McGinn, The Problem of Consciousness.]
• PERSEUS PROJECT. [Pe Internet există Perseus Project. Cuprinde, între altele, o colecţie de scrieri filosofice greceşti. Proiectul Perseus are şi textele în original, şi traduceri, şi analize gramaticale, şi dicţionarul Liddel-Scott. A se vedea, de asemenea, Thesaurus Linguae Grecae: Greek Texts (colecţie completă a textelor greceşti în format electronic). Cu aceste surse nu se întâmplă, ca în antologia lui Hansen, să nu găseşti Aristotel De Anima. Singurul regret este că utilitatea pentru filosofia minţii este limitată.]
• PLÉH, Csaba (ed.). KognÍ tiv tudomány. Budapest, Osiris, 1996. [În mod sigur aceasta este o carte utilă şi pentru mulţi cititori şi cititoare de limbă maghiară din România. Antologia a fost pregătită pentru Colegiul Invizibil din Budapesta. În introducere, Pléh este de părere că presupoziţiile filosofice ale computaţionalismului sunt realiste (regulile sunt stări mentale ale subiectului), iar ale conexionismului sunt nominaliste (regulile există doar în mintea cercetătorului). ]
• POSNER, Michael I. (editor). Foundations of cognitive science. The MIT Press, 1989. [Trecere în revistă amplă a ştiinţei cogniţiei. Capitolul omonim – cel introductiv – este semnat de Herbert A. Simon şi Craig A. Kaplan. Simon este unul dintre părinţii inteligenţei artificiale şi ai ştiinţei cogniţiei, o personalitate al cărei prestigiu trece dincolo de graniţele acestor domenii (Simon este laureat al premiului Nobel pentru economie).]
• ROSENTHAL, David M.(ed.) The Nature of Mind. Oxford University Press, 1991. [Antologia are cinci părţi: (1) problemele minţii; (2) eul şi alte minţi; (3) minte şi corp; (4) natura minţii (gândire, percepţie, conştiinţă, eu şi persoană); (5) explicaţia psihologică.]
• SMITH, Peter şi O. R. Jones. The Philosophy of Mind. Cambridge University Press, 1987. [Partea întâi examinează dualismul. Partea a doua este consacrată atitudinilor propoziţionale şi evaluării teoriei funcţionaliste a minţii. Partea a treia este consacrată senzaţiilor, gândirii şi libertăţii.]

• DENNETT, Daniel. Recenzie la Karl R. Popper şi John C. Eccles The Self and Its Brain in The Journal of Philosophy LXXVI, 2/1979, pp. 91-97. [Dennett susţine că volumul lui Popper şi Eccles are două defecte majore: autorii nu sunt coautori – părţile scrise separat de cei doi sunt discordante, iar discuţia dintre ei are loc înainte ca ei să le scrie şi nu rezolvă diferenţele; autorii ignoră literatura recentă. Dennett avea să folosească totuşi, ulterior, sugestia lui Popper că noi punem ideile să moară în locul nostru – v. Dennett, Kinds of Minds, p.116.]
• DESCARTES, René. Méditations métaphysiques. Presses Universitaires de France, 1956. [Ediţia a doua: “Quadrige”, 1988]
• FELDMAN, Fred. “Kripke and the identity theory” în The Journal of Philosophy LXXI, 18/1974, pp. 665-676. [Comentat de William G. Lycan. Prezentat la Simpozionul despre Kripke şi materialişti din 1974.]
• KIM, Jaegwon. Supervenience and Mind. Cambridge University Press, 1993. [Discuţiile despre tradiţionala problemă corp-minte sunt mai rafinate în prezent, graţie recursului la supervenienţă. Acest instrument analitic este folosit şi în dezbaterile despre conştiinţă. Kim este unul dintre autorii de referinţă în materie de supervenienţă.]
• KRIPKE, Saul A. “Naming and Necessity” în D. Davidson şi G. Harman (editori), Semantics of Natural Language. Ediţia a doua. Reidel, 1972, pp. 253-355. [A se vedea critica din final la adresa teoriei identităţii (pp. 334-342).]
• KRIPKE, Saul A. Wittgenstein on Rules and Private Language. Oxford, Blackwell, 1982. [Conţine şi un post-scriptum despre Wittgenstein şi problema altor minţi.]
• MORICK, Harold (ed.). Wittgenstein and the Problem of Other Minds. McGraw-Hill, 1967. [Cuprinde, între altele, şi critica lui Chihara şi Fodor – din 1965 – la adresa analizei făcute de către Wittgenstein termenilor mentali ai limbajului obişnuit.]
• O’CONNOR, John (ed.). Modern Materialism: Readings on Mind-Body Identity. New York, 1969. [Înţelegerea aprofundată a disecării teoriei identităţii, de la Saul Kripke şi Frank Jackson la David Chalmers, nu se poate lipsi de consultarea surselor şi evaluărilor critice reunite în acest volum: texte de J.J.C. Smart, Norman Malcolm, Richard Rorty, Richard Brandt, Jaegwon Kim şi alţii.]
• POPPER, Karl R. Knowledge and the Body-Mind Problem. Londra, Routledge, 1994. [Tradusă în româneşte de Florin Lobonţ la Editura Trei (1997).]
• POPPER, Karl şi John C. Eccles. The Self and Its Brain. Springer, 1977 [ediţia originală; ediţie revizuită 1881]. Routledge and Kegan Paul, 1984. [Ca în toată filosofia sa târzie, Popper distinge între trei lumi: lumea 1 – obiecte şi stări fizice -, lumea 2 – cea a stărilor mentale şi lumea 3 – conţinuturile obiective ale gândirii. Cele trei lumi interacţionează. Interacţiunea dintre lumea 1 şi lumea 2 este mai bine înţeleasă dacă luăm în considerare rolul lumii 3 – gazda ideilor, ipotezelor oamenilor – care face posibilă selecţia critică a ipotezelor. V. şi recenzia lui Dennett la carte.]
• PUTNAM, Hilary. “Mind and Body” în Reason, Truth and History. Cambridge University Press, 1981. [Putnam expune pe scurt punctul său de vedere mai vechi, zis funcţionalist, dar apoi dezvoltă rezervele sale critice legate de caracterul calitativ al senzaţiilor.]
• PUTNAM, Hilary. Mind, Language and Reality. Philosophical Papers, Volume 2. Cambridge University Press, 1975. [Studiile 14-22 sunt cele în care Putnam dezvoltă poziţia sa funcţionalistă în filosofia minţii (de care ulterior avea să se distanţeze). Ca interval de timp, aceste studii acoperă deceniul al şaptelea şi începutul deceniului al optulea al secolului al XX-lea. Cel mai discutat astăzi dintre studiile din acest volum este însă “The meaning of ‘ meaning’ ” (pp. 215-271). Faimoasă este întrebarea, pusă în acest studiu, dacă “înţelesurile sunt în cap?” (p. 223). Putnam propune experimentul său imaginar cu cele două Pământuri. Primul este chiar planeta noastră. Al doilea este un Pământ geamăn, dar pe care apa are acelaşi aspect ca şi pe Pământul nostru dar o compoziţie chimică diferită. Înţelesul nu poate fi “în cap”, deoarece un omolog al meu de pe Pământul geamăn ar avea aceleaşi stări mentale ca şi mine când ar gusta apa, cu toate că înţelesul termenului “apă” este diferit. După Putnam, înţelesul are şi o componentă socială, şi una legată de materialul din care sunt făcute obiectele pe care le luăm drept paradigme când fixăm înţelesul (or, acest material nu ne poate fi pe deplin cunoscut). Vezi, de asemenea, “Language and philosophy” (studiul cu care începe volumul) pentru interesanta interpretare a ceea ce înseamnă pentru Wittgenstein a avea un concept şi motivele pentru care a avea un concept nu înseamnă a avea o imagine.] 
• ROBINSON, Howard. Perception. Routledge and Kegan Paul, 1994. [Cartea expune şi apără teoria percepţiei din perspectiva datelor senzoriale (sense-datum theory of perception). Discută, între altele, argumentele împotriva limbajului privat şi interpretarea dată de Kripke lui Wittgenstein. Lucrarea este un bun “capăt de fir” pentru literatura consacrată filosofiei percepţiei.]
• RUSSELL, Bertrand. The Analysis of Mind. [Traducere italiană L’Analisi della mente (Roma: Newton Compton, 1969)] [Nu mă gândeam să introduc cartea lui Russell în bibliografie. M-am răzgândit pentru că Russell este interesant din pricina rolului jucat de el în descoperirea atitudinilor propoziţionale. Passmore scrie că, pentru Russell, propoziţiile sunt atomice şi moleculare (John Passmore A Hundred Years of Philosophy (Harmondsworth: Penguin, 1968) pp. 234-235). Dacă P şi Q sunt propoziţii atomice, atunci “P şi Q” este moleculară. Adevărul ei depinde de constituenţi. Dar “Cred că x este y”? Fie că “x este y” e adevărată, fie că este falsă, eu tot s-ar putea să am (sau să nu am) o relaţie de crezare faţă de ea. A apărut o nouă “specie în grădina zoologică”? După Passmore, Russell a fost fericit să poată recurge la behaviorism în aceste cazuri: dacă mă întâlnesc cu x, atunci reacţia mea este aşa şi aşa. Passmore scrie că Russell a dat manuscrisul cărţii lui J. B. Watson, pentru observaţii preliminare. Oricum ar fi, ideea de atitudine propoziţională transpare în Analysis of Mind, chiar dacă tehnic vorbind Russell o va introduce mai târziu. Cartea începe cu idee că evenimentele tipic mentale sunt crezămintele şi dorinţele. Se referă apoi la conceptul de intenţionalitate, preluat de Brentano din scolastica medievală (vezi şi despre Brentano mai jos, în secţiunea despre reprezentări), dar respinge punctul de vedere al lui Brentano. Apoi, după ce scrie despre James, ajunge la behaviorismul lui J. B. Watson. Viziunea mare filosofică a lui Russell, în acest punct al operei sale, este că, de fapt, contrastul dintre materie şi spirit este unul superficial. Există un substrat neutru din care sunt compuse atât corpul, cât şi mintea. Legile fizice s-ar aplica astfel uniform. Russell este vestit pentru meandrele gândirii sale filosofice, aşa că nu m-aş aventura să indic tranşant în ce direcţie merg, până la urmă, analizele sale, pe parcursul ulterior al operei sale filosofice. Fapt este că, în carte, Russell are o poziţie nuanţată, de pildă când este vorba despre introspecţie. Există obiecţii contra ei, dar nu toate faptele observate prin introspecţie ar trebui scoase în afara cercetării ştiinţifice. Secţiunile despre percepţie, senzaţie, imagini par a sta sub semnul semnificaţiei analizei pentru o filosofie empiristă. Din punctul de vedere al minţii, poziţia lui Russell este că toate fenomenele psihice sunt formate numai din senzaţii şi imagini. După ce discută limbajul şi gândirea, Russell ajunge şi la analiza în detaliu a crezămintelor.]
• Ryle, Gilbert. The Concept of Mind. Penguine Books, 1970. [Publicată pentru prima oară în 1949 de către Hutchinson]
• SHOEMAKER, Sydney. The First-Person Perspective and Other Essays. Cambridge University Press, 1996. [Eseul despre perspectiva persoanei întâi discută implicaţiile adoptării acestei perspective asupra experimentelor imaginare la care se recurge în filosofia minţii. Atacul lui Kripke la adresa tezei identităţii este analizat de autor prin această prismă. Este discutat pe larg experimentul lui Searle: înlocuirea de neuroni naturali, bucată cu bucată, cu neuroni artificiali. Ideea că am putea trece fără probleme, prin analogie, de la persoana întâi la persoana a treia este denumită de autor “una dintre buruienile cele mai încăpăţânate” din grădina filosofiei (p. 174). Perspectiva persoanei întâi are presupoziţii filosofice care sunt, de fapt, răspunsuri la probleme de filosofia minţii, răspunsuri care nu pot fi testate din această perspectivă.]
• SOLCAN, Radu M. Dezbateri pe marginea problemei corp-minte. Bucureşti, Academia de Ştiinţe Sociale şi Politice, Academy of Social and Political Sciences, 1984. [Aceasta este o introducere documentară în problema corp-minte. În ciuda motivelor oarecum conjuncturale care m-au determinat să o apăr, ţin în continuare la distincţia între problema corp-minte şi problema raportului materie-spirit (plasată atunci, în mod oficial, în postura de “problemă fundamentală” a filosofiei). Cred în continuare că sunt posibile combinaţii derutante între soluţiile la aceste probleme. Lucrarea se concentra în mare parte asupra punctului de vedere Popper-Eccles. A doua parte prezenta fizicalismul. A treia introduce punctele de vedere ale unor autori atât de influenţi precum Ryle, Smart sau Quine. Finalul explorează impactul inteligenţei artificiale şi cercetările referitoare la capacitatea gorilelor de a învăţa limbajul surdo-muţilor americani.]
• STRAWSON, Galen. Mental Reality. The MIT Press, 1994. [Critică neobehaviorismului. Cultivă un cartezianism naturalizat, care combină respectul pentru materialism cu ideea că trăirile conştiente sunt singurele fenomene mentale specifice. Discută problema corp-minte. Trece apoi la intenţionalitate şi la analiza conceptului de comportament. În final susţine că din studiul inteligenţei artificiale trebuie trase concluzii opuse celor la care se ajunge în mod obişnuit. Inteligenţa artificială ne arată, după Galen Strawson, că aria mentalului este mai restrânsă decât se credea, din moment ce sisteme care nu au trăiri conştiente au capacităţi pe care le credeam mentale (cf. p. 318). Cartea trece cu dibăcie de la probleme tradiţionale la cele pe care le-am pune aici la rubricile “maşinăria minţii”, intenţionalitate sau reflecţie filosofică asupra inteligenţei artificiale.]
• WILLIAMS, Bernard. Problems of the Self. Cambridge University Press, 1973. [Volum celebru probabil pentru analizele identităţii personale.]
• WITTGENSTEIN, Ludwig. Philosophische Untersuchungen. Oxford, Blackwell, 1953. [Originalul german şi traducere în engleză.] [Wittgenstein, scrie Daniel Dennett, este ostil ideii de investigaţie ştiinţifică a minţii (lucru valabil şi pentru Ryle). Înţelepciunea standard în ştiinţa cogniţiei este că noi am reuşit să trecem dincolo de analizele lor neştiinţifice ale minţii. Lucrul acesta nu este adevărat, adaugă Dennett. Trebuie să le tolerăm ignoranţa în materie de ştiinţă şi să reţinem observaţiile lor profunde referitoare la minte, pe care mulţi reuşesc abia astăzi să le înţeleagă. (cf. Daniel Dennett, “Cog as a thought experiment” URL = http://ase.tufts.edu/cogstud/papers /cogthogt.htm ) Aceleaşi idei apar şi în Dennett “Further Reading”, Kinds of Minds.]

• BIHAN, Patrice. Turbo Prolog. An Introduction to Artificial Intelligence. Wiley, 1987 [traducere din franceză]. [Ar trebui precizat că Turbo Prolog® este creaţia unei firme daneze. Produsul a fost distribuit de firma Borland, care l-a plasat în aceeaşi clasă cu Turbo Pascal® sau Turbo C® . Firma care l-a creat a lansat acum Visual Prolog® , care este disponibil pe Internet (www.pdc.dk/vip). La respectiva adresă de Internet găsiţi şi un manual (primele trei capitole, în special, conţin exemple intuitive foarte bune).]
• BINZIGER, Thomas. Jetzt Lerne Ich Delphi. Windows-Programmierung mit Object Pascal. Markt & Technik Buch- und Software-Verlag, 1996. [Există şi o traducere în maghiară (Budapesta: Kossuth, 1998). Marele avantaj al acestei cărţi este că porneşte de la zero. Se poate învăţa Pascal cu ea în mediul de programare Delphi. Acest mediu este de tip RAD: obiecte întregi pot fi integrate în program prin simpla deplasare a unui desen pe ecran. Este pentru cei care îndrăgesc spectacolul interfeţelor grafice. Dezavantajul este că mediul Delphi evoluează rapid. În 1999 există deja Delphi 5.0. Trebuie vizitat www.borland.com pentru a vedea noutăţile.]
• BROOKS, Rodney. “Intelligence without representation” în Artificial Intelligence 47 (1991), pp. 139-159. [Rodney Brooks, alături de Lynn Andrea Stein, este cel care a condus la MIT echipa care a construit robotul Cog, descris şi în Dennett, Kinds of Minds (pp. 20-21). În articol el explică de ce el crede că ideea sistemelor cu arhitectură de tip centru-periferie, în care subsistemele comunică între ele prin reprezentări, nu duce nicăieri. Sistemul inteligent propus de Brooks este compus din subsisteme care realizează activităţi în paralel şi care sunt în contact direct cu lumea prin percepţie şi acţiune. Nu există subsisteme centrale şi periferice în această arhitectură.]
• DEAN, Thomas, James Allen şi Yiannis Aloimonos. Artificial Intelligence. Addison-Wesley, 1995. [Introducere bazată pe Lisp în inteligenţa artificială.]
• DENNETT, Daniel C. Darwin’s Dangerous Idea. Simon & Schuster, 1995. [O lectură cognitivistă a darwinismului. A se vedea în special “Natural selection as an algorithmic process” (p. 48 ş.u.). Ideea este că evoluţia este un proces algoritmic şi noi suntem produsul acestui proces, fără ca evoluţia să fie un algoritm menit în mod expres să ne genereze. Ideea periculoasă a lui Darwin e că nivelul algoritmic este nivelul la care putem cel mai bine să explicăm caracteristicile fiinţelor vii (cf. p. 59). Cu alte cuvinte, provocarea pe care ne-o lansează cartea este aceea de a gândi evoluţia tot în termeni computaţionali.]
• GABBAY, D. şi F. Guenther (editori). Handbook of Philosophical Logic. Volume IV: Topics in the Philosophy of Language. Reidel, 1989. [În special partea referitoare la atitudini propoziţionale. Capitolul respectiv conţine şi câteva informaţii cu caracter istoric, cu privire la felul în care sintagma atitudini propoziţionale a apărut în opera lui Russell, pentru asemenea “lucruri mentale”, precum dorinţele, crezămintele, speranţele.]
• GIARRATANO, Joseph şi Gary Riley. Expert Systems. Boston, PWS-Kent, 1989. [Conţine şi o introducere în limbajul Clips. Surcele în C ale acestui limbaj sunt acum disponibile pe Internet. Vezi şi aici despre sistemele expert şi Clips.]
• GILBERT, Stephen şi Bill McCarthy. Object-Oriented Programming in Java. Waite Group Press, 1997. [Principala caracteristică a acestei cărţi este aceea că nu presupune familiarizarea prealabilă cu programarea. Multe cărţi despre Java – limbajul Internet-ului – sunt greu accesibile. În plus este o meticuloasă introducere în programarea orientată pe obiecte. Ar trebui adăugat că uneltele necesare pentru a programa în Java sunt incluse pe CD-ul anexat. Pot fi găsite, de altfel, şi pe Internet.]
• GRASSMANN, Winfried Karl şi Jean-Paul Tremblay. Logic and Discrete Mathematics. A Computer Science Perspective. Prentice-Hall, 1996. [Ce anume din logică este interesant pentru ştiinţa computerelor? Autorii tratează calculul propoziţional, calculul cu predicate, funcţiile recursive, mulţimile şi relaţiile. Un capitol special este dedicat limbajului Prolog. Este tratat şi lambda calculul. Restul cuprinde matematica discretă (grafuri, arbori etc.), gramatici, specificarea formală a programelor, demonstrarea corectitudinii programelor, bazele relaţionale de date. Manualul presupune cunoaşterea limbajului Pascal.]
• JAMSA, Kris şi Lars Klander. Totul despre C şi C++. Bucureşti, Teora, 1999. [C şi C++ sunt limbaje pentru programatori. De C/C++ este nevoie însă şi dacă vrei să-ţi faci o idee “de la sursă” despre reţele neuronale şi multe altele. Sunt zone deci ale ştiinţei cogniţiei în care se poate pătrunde numai cu C++. Problema a fost, când am alcătuit această bibliografie şi nu numai atunci, că nu am găsit o carte de C şi/sau C++ care să ia lucrurile de la zero, să înainteze pas cu pas şi să conţină şi suficiente elemente de natură teoretică. Bănuiesc că trebuie să existe. Abia spre sfârşit am găsit această carte. Este foarte amănunţită. În principiu ia lucrurile de la zero, dar cred că o familiarizare cu programarea este tare nimerită. Teoria este expusă intuitiv. Nu conţine tipuri abstracte (de date, proceduri, obiecte) precum Eliott B. Kauffman Pascal (Reading: Addison-Wesley, 1992), Main şi Savitch Data Structures sau alte manuale de Pascal, care ar fi o bună introducere prealabilă. Un mare avantaj este includerea pe CD-ul anexat cărţii a mediului didactic de programare Borland Turbo C++Lite, care dispune de tot ce este necesar pentru a crea programe C/C++ cu scopuri educaţionale. A se vedea, de asemenea, Kris Jamsa Succes cu C++ (Bucureşti: ALL, 1997). Avantajul cărţii acesteia a lui Jamsa este că e foarte clară, practică, mai concisă, cu o bună perspectivă asupra obiectelor în sensul programării.]
• KAMIN, Samuel N. Programming Languages. Addison-Wesley, 1990. [O introducere în universul limbajelor de programare. Mai multă teorie decât în Mak, Writing Compilers.]
• KOLODNER, Janet. Case-Based Reasoning. San Mateo, Ca., Morgan Kaufmann Publishers, 1993. [O introducere în programarea bazată pe cazuri.]
• KOWALSKI, Robert. “Logic as computer language” în K. L. Clark şi S.-A. T¬ rnlund (editori), Logic Programming. Londra, Academic Press, pp. 3-16. [Logica îşi are originea în formalizarea limbii naturale şi a raţionării umane, susţine Kowalski. Utilizarea ei pentru deducţia automată a transformat-o şi într-un limbaj de programare (cunoscut sub numele de Prolog). Avantajele se văd în construirea de baze de cunoştinţe. Baza de cunoştinţe este o mulţime de clauze Horn (propoziţii atomice sau implicaţii de forma “q DACĂ p₁ ŞI p₂ ŞI ... p_n”). Invocarea programului se face prin interogarea bazei de cunoştinţe. Rezolvarea de probleme este făcută într-un mod apropiat de cel uman (Kowalski ilustrează ideea cu un mic program care rezolvă cunoscuta problemă cu ţăranul, lupul, capra şi varza). În afara studiului lui Kowalski, volumul cuprinde o introducere în istoria programării logice, aplicaţii, programe Prolog pentru înţelegerea limbii naturale, probleme tehnice ale dezvoltării logicii ca limbaj de computer, raporturile cu Lisp.]
• LEAKE, David B. (editor). Case-Based Reasoning. AAAI Press/ The MIT Press, 1996. [Cu contribuţii semnate de Roger Schank, Janet Kolodner ş.a.]
• MAIN, Michael şi Walter Savitch. Data Structures and Other Objects. The Benjamin/Cummings Publishing Company, 1995. [Prezintă tehnicile programării orientate pe obiecte în Pascal. Este un curs avansat de ştiinţa computerelor, genul de curs de care ai nevoie dacă vrei să ştii mai multe despre sistemele computaţionale. Dezavantajul este sugerat imediat de anul apariţiei. Pasionaţii interfeţelor grafice ademenitoare vor fi dezamăgiţi.]
• MAK, Ronald. Writing Compilers and Interpreters. Wiley, 1996. [Dacă inventaţi un limbaj de programare, aveţi în mod sigur nevoie de un astfel de manual.]
• MEDSKER, Larry R. Hybrid Intelligent Systems. Kluwer Academic Publishers, 1995. [Combinaţii între sisteme expert, reţele neuronale şi aşa mai departe.]
• MIROIU, Adrian. Introducere în logica filosofică. Logică şi formalizare. Editura Universităţii din Bucureşti, 1994. [Autorul tratează logica filosofică din perspectiva uneltelor (logice) folosite în filosofie. Este evident că materialul din această carte, de la distincţia dintre sintaxă şi semantică (p.32), atitudini propoziţionale (p.67 ş.u.) până la tehnicile formalizării, ar fi foarte util să fie cunoscut.]
• POPA, Cornel. Logica simbolică şi bazele de cunoştinţe. Bucureşti, Universitatea “Politehnica”, 1998. [Manualul este legat în două volume separate, dar paginile sunt numerotate în continuare (I: 1-296; II: 297-544).] [Discută obiectul logicii, legile gândirii. Introduce logica propoziţională şi logica predicatelor dimpreună cu bogate incursiuni în universul programelor Prolog. Descrie foarte amănunţit metodele de decizie în logică. Se face o conexiune între definiţii şi bazele de cunoştinţe. Conţine şi reconstrucţii în Prolog de speţe (echivalentul în dreptul continental al cazurilor anglo-saxone).]
• POPA, Cornel. Teoria acţiunii şi logica formală. Editura ştiinţifică şi enciclopedică, 1984. [Teoria formală a acţiunii este relevantă nu doar pentru filosofie. Între altele, ea este importantă şi ca o bază teoretică pentru inteligenţa artificială. Dincolo de aceste considerente, ar trebui amintit faptul că în spatele cărţii stau ani mulţi de reuniuni la Cercul de logică şi praxeologie din Politehnica bucureşteană, condus de Cornel Popa. Chiar dacă nu folosea denumirea de ştiinţa cogniţiei, retrospectiv mi se pare limpede că prin cercetările sale Cornel Popa era pionierul acestui tip de investigaţii la noi. La acest cerc a luat, de altfel, contact şi subsemnatul cu ideea legăturilor dintre logică, teoria acţiunii şi inteligenţa artificială. Astăzi cercul şi-a înscris în mod explicit ştiinţa cogniţiei pe agenda sa.]
• PRATT, Terence. Pascal. A New Introduction to Computer Science. Prentice Hall, 1990. [A învăţa Pascal sau alt limbaj de programare înseamnă, de fapt, a te familiariza cu un sistem computaţional. Acesta există fie ca maşină virtuală, fie ca maşină fizică. Laboratoarele de inteligenţă artificială folosesc, de pildă, maşini Lisp, pentru a creşte viteza proceselor computaţionale. Cartea lui Pratt este tipul de lucrare scrisă cu grija de a nu pierde nici un detaliu. El este şi autorul lucrării Programming Languages (Prentice Hall, 1975), o introducere teoretică însoţită de descrierea unora dintre limbajele principale.]
• RAO, Valluru B. şi Hayagriva V. Rao. C++ Neural Networks and Fuzzy Logic. MIS Press, 1993. [Reţelele neuronale pot fi simulate pe calculatoare clasice. În felul acesta, un PC poate fi folosit pentru experimente cu reţele.]
• SCHILDT, Herb. Advanced Turbo Prolog. Osborne McGraw-Hill, 1987. [Este, de fapt, o introducere în inteligenţa artificială în care programele sunt scrise în Prolog. Vezi şi Bihan Tubo Prolog pentru o introducere elementară în Turbo Prolog.]
• STERLING, Leon şi Ehud Shapiro. The Art of Prolog. Ediţia a doua. The MIT Press, 1994. [Cuprinde fundamentele Prolog-ului, o descriere a limbajului Prolog, tehnicile de bază şi tehnicile avansate ale programării în Prolog, aplicaţii, bibliografie. Cartea este cel mai bun punct de plecare în explorarea lumii programării logice. Programele din carte sunt disponibile pe Internet la MIT Press. Pentru a rula programe Prolog este nevoie desigur de interpretoare şi/sau compilatoare (vezi Bihan Turbo Prolog pentru lucrul cu Turbo Prolog® ). Experimentele cu Prolog în lumea academică folosesc, de multe ori, produse necomerciale, cum ar fi SWI-Prolog, sub Unix. Pentru manuale de SWI-Prolog vizitaţi URL= www.swi.psy.nl /usr/jan/SWI-Prolog/Manual sau încercaţi URL = ftp://swi.psy.uva.nl (145.18.114.17). O altă soluţie este recursul, sub Windows™ , la Strawberry Prolog, care este gratis în varianta neprofesională (URL = http: //www. dobrev. com ). ]
• TANNENBAUM, Andrew S. Organizarea structurată a calculatoarelor. Ediţia a IV-a. Bucureşti, Computer Agora Press, 1999. [Aceasta este, după mine, cea mai bună introducere în arhitectura sistemelor computaţionale.]
• TANNENBAUM, Andrew şi Albert S. Woodhall. Operating Systems. Ediţia a doua. Prentice-Hall, 1997. [Aceasta ar fi cartea mea favorită despre sistemele de operare, nu în ultimul rând din pricină că are un caracter practic, pe CD-ul anexat (sau pe Internet) găsindu-se sistemul de operare Minix. Acesta pare a fi sistemul ideal pentru învăţarea modului de funcţionare a unui sistem de operare. Sistemul este deschis, se poate consulta sursa sa.]
• TURING, Alan. “Computing Machinery and Intelligence” în MIND , vol.LIX, nr.236 (oct.1950), pp.433-460. [reprodus şi în anexă la Robert J. Fogelin, Understanding Arguments (New York: Harcourt Brace Jovanovich, 1982), pp. 360-381; traducere prescurtată în româneşte, cu titlul “Poate oare maşina să gândească?” în Probleme filozofice şi sociale ale ciberneticii (Bucureşti: Editura Politică, 1963), pp. 305-330] [Articolul acesta stă, în fond, la originile inteligenţei artificiale. Importanţa sa crucială nu are nevoie de prea multe sublinieri. Ar fi interesant de observat doar că traducerea românească a apărut într-un volum care conţine, cum sugerează şi titlul, contribuţii din direcţia ciberneticii. Astăzi am identifica în cibernetică un precursor al conexionismului. Chiar dacă este adevărat că şi lui Turing i-a venit ideea de a nu introduce explicit programul în maşină, pe Turing l-am asocia mai degrabă cu computaţionalismul actual. Pentru diverse aspecte ale operei lui Turing vezi site-ul web http://www.turing.org.uk /turing/Turing.html ]
• WALKER, Henry M. The Limits of Computing. Boston, Jones and Bartlett Publishers, 1994. [Tratează nu doar nedemonstrabilitatea, ci şi problemele ridicate de hard şi corectitudinea programelor, de complexitate şi de către factorii umani. Cartea lui Walker are avantajul de a fi scrisă simplu, clar şi colorat, fără o jertfire excesivă a detaliilor de ordin tehnic. De ea sau de ceva asemănător este nevoie pentru a nu pătrunde dezarmat în lumea argumentelor care recurg la problemele insolubile, care au fascinat atât de multe minţi. Vezi, în acest sens, o parte dintre criticile la adresa abordării computaţionale a minţii.]
• WELSTEAD, Stephen. Neural Network and Fuzzy Logic Applications in C/C++. Wiley, 1994. [Cartea descrie practic modul în care pot fi scrise programe care simulează reţele antrenate prin retropropagare, cum pot fi clasificate formele, cum pot fi modelate haosul şi sistemele dinamice nelineare, cum se pot face previziunile financiare, cum funcţionează reţelele cu autoorganizare şi altele. Cei interesaţi de logicile vagi, a căror origine se găseşte în fond în interesul filosofilor pentru logici cu mai multe valori, pot găsi, de asemenea, material pentru aplicaţii practice.]
• ZEIDENBERG, Matthew. Neural Networks Models in Artificial Intelligence. New York, Ellis Horwood, 1990. [Introducere în sistemele bazate pe reţele neuronale, aşa cum arătau ele în faza când au obţinut o semnificativă recunoaştere în inteligenţa artificială.]

Titlul acestui paragraf este în mod deliberat metaforic. Variatele curente din psihologie, inteligenţa computaţională, lingvistică, neuroştiinţă sau filosofie au tendinţe uneori diametral opuse atunci când este vorba despre structurile mentale. Percepţia, memoria, limbajul, atenţia, gândirea, învăţarea, imaginaţia pot fi nu doar înţelese foarte diferit, ci sunt plasate la niveluri diferite, integrate în moduri contrastante sau chiar pot lipsi cu totul.

• BODEN, Margaret A. The Creative Mind: Myths and Mechanisms. Ediţie extinsă. Londra, Abacus, 1991. [O încercare de abordare computaţională a creativităţii. Distinge două tipuri de creativitate: imposibilistă şi improbabilistă. Prima poate fi gândită în termenii abordării clasice computaţionaliste. A doua în termenii conexionismului.]
• BOGDAN, Radu J. Grounds for Cognition. Lawrence Erlbaum, 1994. [Tradusă în limba română la editura ALL. Porneşte de la selecţia naturală a unor fiinţe care au scopuri. Orientarea către un scop face ca dezvoltarea cogniţiei să devină un avantaj. Fiinţele devin bune să facă un anume lucru. Dar aceasta înseamnă că sunt capabile să îndeplinească o anumită funcţie. Selecţia mecanismelor funcţionale adecvate devine astfel temeiul cogniţiei.]
• COHEN, Gillian, Kiss şi Martin Le Voi. Memory: A Cognitive Approach. Open University Press, 1993. [Prima jumătate a cărţii trece în revistă rezultate empirice. Cea de a doua cuprinde modele ale memoriei. Aceste modele folosesc fie structuri de date, ca în programarea computaţionalistă, fie reţele neuronale.]
• CUMMINS, Robert. “Systematicity” în The Journal of Philosophy XCIII, 12/1996, pp. 591-614. [Comentează cunoscuta idee a lui Fodor şi Pylyshyn. Cummins crede că trebuie separate chestiunile privitoare la limbaj de cele privitoare la gândire. Cazul celei din urmă ar fi mai problematic.]
• DRETSKE, Fred. Naturalizing the Mind. The MIT Press, 1995. [Ideea naturalizării este tot mai răspândită în filosofie. Dretske trece în revistă filosofic maşinăria minţii: reprezentări (naturale şi convenţionale), introspecţie, qualia, conştiinţa, supervenienţa şi externalismul.]
• FODOR, Jerry şi Zenon W. Pylyshyn. “Connectionism and cognitive architecture: A critical analysis” în Cognition 28 (1988), pp. 3-71. [Principalul atac contra conexionismului. Replica principală a venit din partea lui Paul Smolensky. Vezi şi aici mai pe larg despre această dispută.]
• GORDON, Ian I. Theories of visual perception. Ediţia a doua. Wiley and Sons, 1996. [Gordon prezintă, pe rând, concepţia gestaltistă, abordarea lui Brunswick, abordarea neurofiziologică, perspectiva datelor senzoriale, abordarea ecologică şi cea computaţională.]
• GREENE, Judith. Language Understanding: A Cognitive Approach. Open University Press, 1986. [Sunt prezentate sintaxa şi semantica în stil computaţionalist. Introducere mult mai simplă decât Winograd Language as Cognitive Process, dar care cuprinde şi semantica.]
• HORGAN, Terence şi John Tienson. Connectionism and the Philosophy of Mind. Kluwer Academic Publishers, 1991. [Pe lângă trecerea în revistă a disputei cu punctul de vedere computaţionalist, cartea cuprinde şi dezbaterea versiunii conexioniste a maşinăriei minţii, cu discuţii despre reprezentări structurate sintactic. Punctul de vedere radical este cel al lui Van Gelder. Nota accentuat critică este conferită de intervenţia lui Jerry Fodor şi Brian McLaughlin.]
• HORGAN, Terence. “Connectionsm and the philosophical foundations of cognitive science” în Metaphilosophy 28, 1&2/1997, pp. 1-29. [Trecere în revistă a modelelor conexioniste.]
• JOHNSON-LAIRD, Philip. “A model theory of induction”, International Studies in the Philosophy of Science, vol. 8, nr. 1/1994, pp.5-29. [Autorul aplică teoria din cartea sa Mental Models (1983) la cazul inducţiei. Cunoaşterea este reprezentată în modele, iar inferenţele deductive pot funcţiona fără reguli explicite. Concluzia este testată pe model. Inducţia este adăugare de informaţie la un model mental. Restul numărului cuprinde zece comentarii la studiul lui Johnson-Laird şi răspunsurile autorului.]
• KOSSLYN, Stephen M. şi Daniel N. Osherson (editori). Visual Cognition. MIT Press, 1995. [Acesta este volumul al doilea din seria An Invitation to Cognitive Science editată de Osherson. Cuprinde studii despre reprezentarea suprafeţelor, atenţia vizuală, recunoaşterea vizuală, mişcările ochiului. De asemenea, Kosslyn tratează imagistica mintală. Dretske scrie despre percepţia cu sens. Celelalte volume din această serie sunt consacrate limbajului, gândirii şi fundamentelor conceptuale ale ştiinţei cogniţiei.]
• MARR, David. Vision. New York, Freeman and Company, 1982. [Un text simptomatic pentru perspectiva clasică, zisă şi computaţionalistă, în ştiinţa cogniţiei.]
• MATTHEI, Edward şi Thomas Roeper. Understanding and Producing Speech. Collins, 1983. [Traducere în franceză cu titlul Introduction à la psycholinguistique (Paris: Bordas, 1988).] [Structuri gramaticale şi structuri mentale. Introducere personală, dar foarte clară, accesibilă.]
• McCLELLAND, J. L., D. E. Rummelhart şi grupul de cercetare PDP. Parallel Distributed Processing, 2 volume. The MIT Press, 1986. [Lucrarea care a relansat conexionismul. Din punct de vedere strict tehnic, au contat soluţiile găsite pentru antrenarea reţelelor. Cuprinde însă şi analize faimoase ale modurilor de a reprezenta, cu accent evident pe superioritatea conexionismului, modele ale subsistemelor organismului, ale vederii etc.]
• MICLEA, Mircea. Psihologie cognitivă. Cluj-Napoca, Gloria, 1994. [Tratează prelucrarea informaţiei vizuale, atenţia vizuală, categorizarea, imagistica mintală, memoria, reprezentarea cunoaşterii şi decizia.]
• MINSKY, Marvin L. “Matter, Mind and Models” în Minsky (editor), Semantic Information Processing. The MIT Press, 1968. [URL = http://www.medg.les.mit.edu /people/doyle/gallery/minsky/mmm.html (accesat 28.04.98)] [Minsky susţine că raporturile dintre fizic şi mental cer dezvoltarea unor unelte puternice. Acestea devin disponibile pe măsură ce se lucrează la programe de computer tot mai inteligente. Hofstadter este de părere că acesta e un articol memorabil, scris de unul dintre cei mai profunzi gânditori.]
• MINSKY, Marvin. The Society of Mind. Londra, Heinemann, 1987. [Fiecare minte, după Minsky, este compusă din procese mai mici. El numeşte aceste procese agenţi. Fiecare agent mental, luat separat, poate face doar ceva simplu, pentru care nu este nevoie de minte (cf. p. 17). Mintea este o combinaţie de asemenea agenţi elementari. Minsky formulează cum nu se poate mai clar ceea ce am putea denumi antivitalismul ştiinţei cogniţiei.]
• POSNER, Michael I. şi Marcus E. Raichle. Images of the Mind. New York, Scientific American Library, 1994. [Posner este psiholog şi Raichle neurolog. Volumul explorează fascinanta lume a tehnicilor de obţinere de imagini ale creierului în funcţiune. Aceste investigaţii au devenit posibile la mijlocul anilor ’1980. Imagini disponibile la URL = http://www.soton.ac.uk/~coglab/PET/ Vezi şi URL = hebb.uoregon.edu/brainlab /online_papers/]
• PYLYSHYN, Zenon. Computation and Cognition. The MIT Press, 1986. [Dacă secretul maşinăriei minţii este cogniţia, ce este ea? Iată răspunsul lui Pylyshyn: " ... unul dintre lucrurile principale pe care cei/cele care dispun de cogniţie le au în comun este faptul că acţionează pe baza reprezentărilor" (p.Xii). Minţile lor au reprezentări ale mediului înconjurător, ale altor minţi ş.a.m.d. Cartea lui Pylyshyn are reputaţia de a fi o trecere în revistă completă a maşinăriei minţii din punct de vedere computaţionalist.]
• ROLLS, Edmund T. The Brain and Emotions. Oxford University Press, 1998. [Descrie natura şi funcţiile emoţiilor. Conţine o teorie a conştiinţei şi aplicaţii la înţelegerea emoţiilor. Foloseşte reţele neuronale pentru investigarea emoţiilor. După Rolls, emoţiile sunt stări provocate de răsplată şi pedeapsă.]
• Roth, Ilona şi John P. Frisby. Perception and Representation. The Open University, 1986. [Partea I cuprinde o introducere în abordarea cognitivă a reprezentării conceptelor. Partea a doua este dedicată percepţiei. Partea a treia este consacrată teoriei computaţionale a vederii.]
• SCHACTER, Daniel L. şi Endel Tulving. Memory Systems. MIT Press, 1994. [Autorii disting cinci mari sisteme ale învăţării şi memoriei umane: procedural, de reprezentare perceptuală, semantic, primar şi episodic.]
• SIMON, Herbert A. Models of Thought. Volumul I, 1979. Volumul II, 1989. [Orice bibliografie de acest gen ar fi bizară dacă nu ar include trimiteri la scrieri ale lui Herbert A. Simon. Volumele despre modelele gândirii sunt menite să însoţească Human Problem Solving. Temele sunt: structurile memoriei, procesele de învăţare, rezolvarea de probleme, inducţia şi formarea de concepte, percepţia şi înţelegerea. Aceste teme conturează, de altfel, destul de precis ce anume cuprinde maşinăria minţii. O parte preţioasă a cărţii o constituie descrierile experimentelor cu programe de calculator, de genul programului BACON, destinat generării de teorii din date empirice.]
• STICH, Stephen. Deconstructing the Mind. Oxford University Press, 1996. [Autorul demontează filosofic maşinăria minţii. Cartea ilustrează excelent ideea folosirii noilor unelte oferite de programare pentru a tranşa probleme filosofice. De exemplu, Stich foloseşte modele conexioniste de reprezentare distribuită a cunoaşterii pentru a arăta că, dacă aceste modele sunt adevărate, atunci recursul la atitudini propoziţionale este în dificultate. În ansamblu, lucrarea tratează psihologia populară şi conexionismul, înţelegerea altor minţi, intenţionalitatea şi naturalismul.]
• THAGARD, Paul. Computational Philosophy of Science. The MIT Press, 1988. [Descrie succint, în anexe, structura programelor scrise în Lisp şi reprezentarea cunoaşterii în acest limbaj. Cartea se bazează pe un program denumit PI (de la “processes of induction”), scris în Lisp. Pentru o altă perspectivă asupra inducţiei vezi Johnson-Laird, “A model theory of induction”.]
• WINOGRAD, Terry. Language as a Cognitive Process. Syntax. Addison-Wesley, 1983. [O adevărată enciclopedie a abordării clasice computaţionaliste a limbajului. Cuprinde descrieri formale ale principalelor tipuri de gramatici ale limbilor naturale.]

• BAARS, Bernard J. “Can Physics Provide a Theory of Consciousness?”, recenzie la Penrose, Shadows, în PSYCHE, vol.2, mai 1995. URL = http:// psyche.cs.monash.edu.au/v2/psyche-2-08-baars.html [Baars respinge ideea că problema conştiinţei ar putea fi rezolvată cu ajutorul fizicii. După părerea sa, literatura consacrată conştiinţei, în ultimul deceniu, ar putea fi baza unei sinteze ce poate fi luată în considerare. Penrose nici nu discută însă această literatură.]
• CHALMERS, David (managing editor). “Symposium on Roger Penrose’s Shadows of the Mind”, PSYCHE. An interdisciplinary journal of research on consciousness, vol.2. URL = http://psyche.cs.monash.edu.au /psyche-index-v2.html [Conţine nouă analize ale cărţii lui Penrose. Răspunsul lui Penrose este foarte substanţial şi se intitulează în mod semnificativ “Beyond the Doubting of a Shadow”.]
• DENNETT, Daniel. Recenzie la The Emperor’s New Mind in The Times Literary Supplement, 29 septembrie – 5 octombrie 1989. URL = www.tufts.edu/as/cogstud /papers/penrose.htlm [Dennett se întreabă care vor fi fost intenţiile lui Penrose atunci când a scris cartea. Penrose este în dezacord cu colegii care au înţeles deja mecanica cuantică. El recurge la explicaţii populare pentru a-şi apăra punctele de vedere. Pe cine speră să ralieze în acest caz? Este oare vorba de o “cruciadă a copiilor” în care speră să-i înroleze pe nespecialişti? Dennett ajunge la concluzia că strategia lui Penrose este de a se preface că se adresează publicului larg pentru a-i putea face pe experţi să revadă aspecte fundamentale. Rezultatul este foarte rodnic pentru filosofie, chiar dacă filosofii trebuie să rămână spectatori ai dezbaterii.]
• FODOR, Jerry. Concepts. Where Cognitive Science Went Wrong. Oxford, Clarendon Press, 1998. [Da, da, aţi citit bine! Cel care semnează această critică la adresa ştiinţei cogniţiei este nimeni altul decât Jerry Fodor. Este suficient să vă aruncaţi un ochi pe bibliografia de faţă pentru a vedea ce rol a avut opera lui Fodor în dezvoltarea componentei filosofice a ştiinţei cogniţiei. Critica lui Fodor este însă din interior. Fodor examinează şi respinge pe rând cele mai importante teorii despre concepte, care intervin adesea în ştiinţa cogniţiei. Propune soluţia sa, “atomismul informaţional”.]
• GUNDERSON, Keith. “The Imitation Game” in Mind LXXIII, nr. 290, aprilie 1964, pp. 234-245. [reprodus în Keith Gunderson, Mentality and Machines (Garden City: Anchor Books, 1971) şi în anexă la Robert J. Fogelin, Understanding Arguments (New York: Harcourt Brace Jovanovich, 1982).] [Formulează obiecţii la adresa testului lui Turing. Nu doar ieşirile unui sistem sunt relevante, ci şi modul în care se ajunge la ele. Sugerează că este posibil ca Turing să fi crezut că în viitor se va schimba modul nostru de a ne raporta la maşini.]
• LUCAS, J. R. “Minds, machines and GØ del” în Philosophy XXXVI, 1961, pp. 112-127. [Un extras amplu este reprodus în Douglas Hofstadter, GØ del, Escher, Bach: An Eternal Golden Braid (New York: Basic Books, 1979), pp. 388-390. Hofstadter critică apoi, în câteva etape, argumentul lui Lucas. Vezi şi Lucas, Freedom of the Will.]
• LUCAS, J. R. The Freedom of the Will. Oxford, Clarendon Press, 1970. [Lucas reia în finalul cărţii argumentul din articolul publicat în 1961. Esenţa faimoasei formule nedemonstrabile a lui GØ del este autoreferirea. Când este vorba despre sisteme fizice, le cerem acestora să fie conştiente de sine şi să ne spună ce pot face şi ce nu pot face (şi le prindem că nu se pot descurca în mrejele formulei lui GØ del). Orice descriere a minţii umane văzută ca sistem fizic ce poate fi conceput ca un sistem formal logic va fi atacabilă cu argumente tip GØ del.]
• PENROSE, Roger. Shadows of the Mind. Oxford University Press, 1994. [Tradusă şi în limba română de către Dana Jalobeanu.]
• PENROSE, Roger. The Emperor’s New Mind. Oxford University Press, 1989. [Tradusă în româneşte cu titlul Mintea noastră ...cea de toate zilele. Aluzia din titlul original este ironică. Trimiterea este, evident, la “hainele cele noi ale împăratului”.]
• PUTNAM, Hilary. Representation and Reality. The MIT Press, 1988. [Cu toate că titlul ne-ar îndemna să clasăm lucrarea în secţiunea care urmează, locul ei este mai degrabă aici. Putnam discută critic funcţionalismul, la a cărui apariţie a contribuit de altfel substanţial. Cu alte cuvinte, viziunea computaţionalistă asupra minţii nu poate explica natura stărilor mentale. Acesta este mesajul principal al cărţii. Pe lângă aceasta, ea cuprinde pagini foarte importante despre înţeles, reprezentări, conţinut restrâns (conceptul cu ajutorul căruia Fodor a încercat să scape din mrejele experimentului lui Putnam cu Pământurile îngemănate), referent şi adevăr. Corolarul final este că funcţionalismul, dacă este corect, implică behaviorismul.]
• SEARLE, John. The Rediscovery of the Mind. MIT Press, 1992. [Volumul evaluează starea actuală a filosofiei minţii, rolul conştiinţei şi al intenţionalităţii. Searle este însă mai degrabă faimos pentru critica sa la adresa “raţiunii cognitive”. Dorinţa lui Searle este să bată cuiul final în coşciugul ideii că mintea ar fi un program de computer (cf. p. XI). S-ar putea ca tocmai aici să fie eroarea lui Searle. Mintea nu este un program de computer, ci un proces. Procesul acesta are, mai mult ca sigur, fire multiple. Este declanşat de mai multe programe. Iar după cum ştie oricine a scris vreodată un program cât de cât mai complex programul îl poţi examina sintactic, aşa cum analizezi un text. Procesul, în schimb, poate decurge în mod neaşteptat şi, în plus, procesele interacţionează, conducând la rezultate şi mai curioase uneori. De aceea, este greu de crezut că Searle a bătut cuiul unde trebuia.]

• BAKER, Lynne Rudder. Explaining Attitudes. Cambridge University Press, 1995. [Dezvoltă o concepţie realist practică despre atitudini propoziţionale. Atitudinile nu sunt entităţi teoretice. Atitudinea depinde de ceea ce ar face individul în diverse situaţii. Recursul la situaţii contrafactuale diferenţiază realismul practic de behaviorism.]
• BRENTANO, Franz. Psychologie vom empirischen Standpunkt. 3 volume. Hamburg, Meiner, 1973. [Originalul 1874 – un volum; Există o traducere în engleză, Psychology from an Empirical Standpoint (Londra: Routledge, 1973) din care primele două capitole pot fi găsite şi pe web (URL = http://home.mira.net/~gaffcam/ phil/brentano.htm ).] [“Mintea poate să gândească despre lucruri care nu există”. Aceasta este numită uneori şi problema lui Brentano. Poţi să crezi că ai văzut o zână din poveşti, fără ca ea să existe fizic. Crezămintele sunt însă despre ceva. Filosofii spun că ele au un conţinut. În sens tehnic, intenţionalitate înseamnă “a fi despre”, a avea un conţinut în sensul arătat aici. Reprezentările au intenţionalitate. Brentano este cel care a introdus în filosofia contemporană acest sens al intenţionalităţii. Brentano a predat la Universitatea din Viena, între 1874-1894. Printre elevii lui Brentano au fost Meinong, Husserl şi Twardowski.]
• CLARK, Austen. “Seeing and Summing” în Cognition and Brain Theory 1/1984, pp. 1-23. [Teoria lui Marr demonstrează că vederea umană foloseşte un sistem de reprezentare numerică care combină ingenios semantică pictorială cu semantică propoziţională, susţine Clark. Aceste reprezentări nu sunt deci nici pictoriale, nici propoziţionale. Dihotomia imagine-cuvinte nu stă în picioare când este vorba despre reprezentări vizuale.]
• CUMMINS, Robert. Representations, Targets, and Attitudes. The MIT Press, 1996. [Conţinutul, forma şi implementarea reprezentărilor în creier ţin de cercetarea empiric. Definirea conceptului de reprezentare priveşte filosofia. Vezi şi cartea mai veche a acestui autor: Meaning and Mental Representations (Cambridge, Mass.: The MIT Press, 1989). Watson, în Representational Ideas, îl clasează pe Cummins printre neurofilosofi.]
• DENNETT, Daniel. The Intentional Stance. The MIT Press, 1987. [De ce să privim maşinăria minţii ca pe un sistem intenţional? Aş putea lua în serios predicţiile astrologice auzite dimineaţa la radio. Dacă ele ar funcţiona pentru unii oameni – spune Dennett – atunci acei oameni ar fi sisteme astrologice (cf. p. 16). Altfel îi privim ca agenţi raţionali, dotaţi cu crezăminte şi dorinţe. Strategia intenţională are o extraordinară putere predictivă.]
• JACKENDOFF, Ray. Languages of the Mind. The MIT Press, 1992. [O mare parte a efortului de cercetare din ştiinţa cogniţiei s-a concentrat asupra limbajului şi vederii. Nu este de mirare deci că lingviştii sunt şi ei printre cei care au contribuit la dezvoltarea domeniului. Unii dintre ei, precum Jackendoff, încearcă să ducă discuţia şi dincolo de limbajul natural. Cartea conţine capitole despre cogniţia spaţiului, muzică şi problema realităţii.]
• JACOB, Pierre. What Minds Can Do. Intentionality in a Non-Intentional World. Cambridge University Press, 1997. [Prima parte este dedicată naturalizării intenţionalităţii. Cea de a doua tratează problema rolului cauzal al intenţionalităţii. Discută teoria computaţională a minţii bazată pe reprezentări.]
• McGINN, Colin. Mental Content. Oxford, Blackwell, 1989. [Care este locul conţinuturilor mentale: “în cap” sau nu? Primul răspuns este cel internalist. McGinn discută pe larg varianta sa de externalism.]
• SEARLE, John. Intentionality. Cambridge University Press, 1983. [Searle însuşi socoteşte că preocuparea pentru intenţionalitate este centrală în filosofia sa. Modelul actelor de vorbire este un mod de a vedea intenţionalitatea ca reprezentare.]
• WATSON, Richard. Representational Ideas: From Plato to Patricia Churchland. Kluwer Academic Publishers, 1995. [După cum spune autorul, acesta este un studiu structural al teoriilor despre reprezentări în filosofia occidentală. Văzute “de la distanţă”, aceste teorii ar fi marcate de firul roşu al ideii de izomorfism.]

Nu văd de ce ar exista o conexiune necesară între aceste teme. În practică însă, Fodor, cel care a lansat şi ipoteza modularităţii şi pe cea a limbajului gândirii, adoptă şi poziţia nativistă, conform căreia, de exemplu, capacitatea de a stăpâni o limbă naturală este înnăscută, este o capacitate nativă, nu una dobândită prin învăţare. Karmiloff-Smith, care dezvoltă ideea depăşirii modularităţii, discută şi ea implicaţiile nativismului. Oricum, nativismul şi modularitatea sunt teme care dau specificul filosofiei minţii şi ştiinţei cogniţiei actuale. De aici şi ideea de a separa acest nod tematic de rest.

În altă ordine de idei, nativismul este un excelent punct de plecare pentru înţelegerea cognitivismului (v. celebra recenzie a lui Chomsky la cartea lui Skinner Verbal Behavior mai jos).

• CHOMSKY, Noam. “A review of B. F. Skinner’s Verbal Behavior” în Language 35, 1/1959, pp. 26-58. [Retipărit în Fodor şi Katz The Structure of Language, pp. 547-578.] [După Skinner, spune Chomsky, stimulările externe actuale şi istoria condiţionărilor pozitive sunt suficiente pentru a determina comportamentul verbal. Intervenţia vorbitorului ca atare ar fi minimă. Chomsky examinează pe rând conceptele folosite de Skinner cu scopul de a arăta că, luate literal, ele nu acoperă aproape nici un aspect al comportamentului verbal şi, luate în sens metaforic, pierd orice avantaj faţă de formulările tradiţionale. După ce ajunge la această concluzie, se referă la studiul lui Lashley despre ordinea serială în comportamente (un moment crucial în trecerea de la behaviorism la cognitivism, la mijlocul secolului al XX-lea). Organizarea sintactică a rostirilor nu transpare în structura fizică a acestora. A construi un enunţ, cu alte cuvinte, nu este o operaţie echivalentă cu înşiruirea unor mărgele pe un fir. Gramatica specifică enunţurile tot aşa cum o teorie deductivă specifică teoremele. Gramatica este complexă. Aici Chomsky face pasul decisiv şi arată, urmându-l pe Lashley, că gramatica face parte din comportament. Copilului i-ar fi imposibil să o construiască pe baza stimulărilor externe. Aceste stimulări sunt prea sărace şi gramatica prea complexă pentru ca operaţia să reuşească în timp scurt. Concepţia către care conduce recenzia este limpede una mentalistă şi nativistă.]
• CHOMSKY, Noam. Cunoaşterea limbii. Bucureşti, Editura ştiinţifică, 1996. [Postfaţă de Alexandra Cornilescu. Ediţia originală: Praeger, 1985.] [Discută, între altele, ceea ce numeşte Chomsky “problema lui Platon”, problema sărăciei datelor de intrare în sistemul minţii şi contrastul cu ieşirile foarte bogate şi articulate. Postfaţa ne introduce în concepţia lui Chomsky despre limbă, inclusiv în atmosfera ipotezei că lingvistica este o parte a psihologiei cognitive.]
• CHOMSKY, Noam. Language and Mind. Harcourt Brace Jovanovich, 1968. [Contribuţii lingvistice la studiul minţii.]
• FODOR, Jerry A. şi Jerrold J. Katz (editori). The Structure of Language. Readings in the Philosophy of Language. Prentice-Hall, 1964. [Am inclus aici această antologie mai veche, deoarece ni se pare că ea este astăzi relevantă mai ales ca proiect de a produce o filosofie a lingvisticii. Fodor şi Katz resping atât filosofia pozitivistă a limbajului, pe care o acuză de lipsă de control empiric, cât şi filosofia limbajului obişnuit, pe care o critică pentru apel la judecăţi intuitive şi caracter nesistematic (p. 18). Filosofia limbajului urmează să fie o analiză a conceptelor, teoriilor şi metodelor lingvisticii.]
• FODOR, Jerry. “Why there still has to be a language of thought”, anexă la Jerry Fodor, Psychosemantics. The MIT Press, 1987, pp. 135-154. [Apără ipoteza limbajului gândirii cu ajutorul conceptelor de structură sintactică, productivitate, sistematicitate.]
• FODOR, Jerry. The Language of Thought. Harvard University Press, 1975. [Sursa dezbaterii despre limbajul gândiri.]
• FODOR, Jerry. The Modularity of Mind. The MIT Press, 1983. [Cu toate că Fodor are o serie de referiri cu caracter istoric, se poate spune că aceasta este cartea care a lansat ipoteza modularităţii minţii.]
• KARMILOFF-SMITH, Annette. Beyond Modularity. MIT Press, 1992. [Autoarea a fost studenta şi apoi asistenta lui Piaget la Geneva. Cartea porneşte de la o critică a modularităţii în sensul lui Fodor. Dezvoltă însă o teorie care încearcă să reconcilieze nativismul cu constructivismul lui Piaget. Trece în revistă dezvoltarea minţii copilului.]
• RANTALA, Veikko şi Tere Vad¾ n. “Minds as connoting systems: logic and the language of thought” în Erkenntnis 46, 3/1997. [Autorii critică modelul lui Fodor şi Pylyshyn. Cred că modelul semiotic propus de Fetzer este mai realist.]

• BOGDAN, Radu J. Interpreting Minds. MIT Press, 1997. [Vezi aici capitolul “Noi orizonturi” pentru o prezentare a cărţii.]
• CARRUTHERS, Peter şi Peter K. Smith (editori). Theories of Theories of Mind. Cambridge University Press, 1996. [Cartea ilustrează cum nu se poate mai bine regăsirea filosofiei cu psihologia sub cupola ştiinţei cogniţiei. Diviziunile lucrării sunt dedicate, pe rând, contrastului dintre interpretare ca teorie şi ca simulare, problemelor legate de modularitate, autism şi evoluţie.]
• DAVIES, Martin şi Tony Stone. “Folk psychology and mental simulation”. URL = www.nyu.edu./gsas/dept/ philo/courses /concepts/folkpsychology.html [accesat 28.04.98] [Urma să apară în Contemporary Issues in the Philosophy of Mind editată de Anthony O’Hear la Cambridge University Press. Articolul dezvoltă epistemologia simulării. Discută predicţia şi explicaţia cu ajutorul simulării. Literatura relevantă pentru acest studiu, spun autorii, este cuprinsă în linii mari în trei volume: Folk Psychology: The Theory of Mind Debate editat de M. Davies şi T. Stone (Oxford: Blackwell, 1995), Mental Simulation: Evaluations and Applications editat de M. Davies şi T. Stone (Oxford: Blackwell, 1995) şi Carruthers şi Smith, Theories of Theories of Mind.]
• DAVIES, Martin. “The Mental Simulation Debate”, Proceedings of the British Academy vol. 83, 1994, pp. 99-127. [Introducere în istoria disputei privitoare la natura psihologiei naive. Este aceasta o teorie despre procesele din mintea celorlalţi? Sau este vorba despre simularea proceselor din mintea celorlalţi? Se concentrează apoi asupra simulării.]
• HAYES, C. M. “Theory of mind in nonhuman primates” în Behavioral and Brain Sciences 21, 1/1998, pp. 101-134. [Sunt puţine motive pentru a crede că maimuţele au o teorie a minţii celorlalţi. Trece în revistă cercetările, începând cu opera de pionierat a lui David Premack şi G. Woodruff. Propune o strategie pentru a decide dacă semnele comportamentale care ar putea indica prezenţa unei teorii a minţii altora se datorează unei activităţi mentale sau nonmentale.]
• PEACOCKE, Christopher (ed.). Objectivity, Simulation and the Unity of Consciousness. Current Issues in the Philosophy of Mind. Oxford University Press, 1994. [Include şi comentariile lui Jane Heal şi Joseph Perner la Davies, “Mental Simulation”.]
• PERNER, Joseph. Understanding the Representational Mind. The MIT Press, 1991. [Perner este psiholog. Şi-a câştigat un deosebit renume în urma rezultatelor obţinute cu testul crezămintelor false. Cartea aceasta este o ilustrare paradigmatică a reîntâlnirii psihologiei cu filosofia. Partea I discută conceptul de reprezentare. Partea a doua este dedicată minţii în interacţiune cu alte minţi: interacţiunile sociale timpurii şi primii paşi ai unei teorii a minţii; dobândirea unei teorii a cunoaşterii; înţelegerea gândirii şi a crezămintelor; dorinţele. Partea a treia discută probleme ale dezvoltării minţii.]

• BAARS, Bernard J. “In the theater of consciousness” în Journal of Consciousness Studies 4, 4/1997, pp. 292-309 [URL = http://www.imprint.co.uk/theatre.htm ]. [Dezvoltă punctul de vedere al spaţiului de lucru global. Vezi şi cartea lui Baars In the Theater of Consciousness: The Workspace of the Mind. (Oxford University Press, 1997).]
• BAARS, Bernard J. A Cognitive Theory of Consciousness. Cambridge University Press, 1988. [URL = http://www.wrightinst.edu /faculty/~baars/book/ ] [Dezvoltă o teorie a conştiinţei ca spaţiu global de lucru. Baza în creier a acestui spaţiu al conştiinţei ar fi un Sistem de Activare Extins Reticularo-Talamic (în englezeşte ERTAS). Sistemele inconştiente sunt contextuale şi contrastează cu sistemul conştiinţei, care este global. Discută atenţia, eul, autoobservarea. Contrar altor autori, Baars crede că sistemul conştiinţei are o multitudine de funcţii vitale în sistemul nervos.]
• BLOCK, Ned. “On a confusion about a function of consciousness” în Behavioral and Brain Sciences 18, 2/1995, pp. 227-287. [Varianta preliminară pe web la URL = http://www.cogsci.soton.ac.uk/bbs/Archive/ bbs.block.html ] [Susţine că, de fapt, conceptul de conştiinţă nu este decât o cupolă sub care sunt puse multe alte “conştiinţe”.]
• CARRUTHERS, Peter. Language, Thought and Consciousness. Cambridge University Press, 1996. [Carruthers se opune teoriei comunicaţionale a limbajului natural (o ilustrare a acestei teorii ar constitui-o poziţia lui Jerry Fodor în Modularity of Mind, unde limbajul face parte dintre modulele care asigură intrările şi ieşirile din sistem). Investighează ipoteza rolului limbajului în gândire. Propune o teorie a conştiinţei bazată pe gândirea reflexivă.]
• CHALMERS, David. On the Search of a Neural Correlate of Consciousness. URL = http://www.arizona.u.edu/ ~chalmers/papers/ncc.html [Ideile din acest articol sunt reluate în Chalmers, The Conscious Mind, cap.6.]
• CHALMERS, David. The Conscious Mind. Oxford University Press, 1996. [Vezi capitolul anterior pentru o prezentare a cărţii.]
• CONSTANDACHE, G. G. (ed.). Cum ne ţesem eul. Bucureşti, ALL, 1998. [Culegerea este consacrată problemei conştiinţei, tratată din punctul de vedere al neuroştiinţei, sistemelor dinamice şi filosofiei. Eseul lui Dennett, piesa de rezistenţă a volumului, este cel care dă şi titlul antologiei.]
• CRICK, Francis şi Christof Koch. “Consciousness and neuroscience” în Cerebral Cortex 8, 1998, pp. 97-107. [Crick şi Koch sunt partizanii existenţei corelatului în creier al conştiinţei (în engleză NCC). Discută ipoteza rolului oscilaţiilor de 30-70 Hz. Resping ideea filosofică a unor fiinţe zombi. Admit însă că o parte a creierului funcţionează zombi. Pe filosofi, spun ei, îi fascinează qualia: calitatea de albastru (în engleză blueness) a albastrului etc. Se poate explica însă de ce trăirea culorii este privată. În fiecare etapă a procesului vederii, în cortexul vizual, datele explicite sunt recodate. Noi putem distinge între culori în etapele ulterioare, dar nu mai putem relata verbal trăirea.]
• DENNETT, Daniel. Consciousness Explained. Boston, Little Brown, 1991. [Dezvoltă modelul versiunilor (drafts) multiple ca explicaţie a conştiinţei. Dennett respinge recursul la qualia.]
• DENNETT, Daniel. Content and Consciousness. Londra, Routledge and Kegan Paul, 1969. [Aceasta este prima carte a lui Dennett. Începe cu o teorie despre intenţionalitate. Pe temeiul ei este construită teoria conştiinţei. Dennett accentuează asupra centralităţii limbajului pentru conştiinţă. Vederile lui Dennett au suferit schimbări în lucrările sale ulterioare.]
• GALLUP, Gordon. Can animals empathize? Yes. [Apărut iniţial în Scientific American; disponibil la URL = http://www.scientificamerican.com/1998/1198intelligence/1198gallup.html ] [Pot animalele să recurgă la empatie? Gallup spune că da. Face incursiuni şi în lumea pacienţilor care nu mai pot vedea conştient (blindsight). Numeroase alte legături pe web. Vezi şi Povinelli Can animals empathize. Maybe not.]
• HAMEROFF, Stuart şi Roger Penrose. Orchestrated Objective Reduction of Quantum Coherence in Brain Microtubes: the “Orch OR” Model for Consciousness. URL = http://www.arizona.u.edu/~hameroff /or.html [O teorie cuantică a conştiinţei. Dezvoltă idei din Penrose, Shadows.]
• JACKSON, Frank. “Epiphenomenal Qualia” în Philosophical Quarterly, 32 (1982), pp. 127-36. [URL = http://members.aol.com/NeoNoetics /Mary.html ] [Unul dintre cele mai cunoscute experimente imaginare din filosofia minţii: cel cu Mary, cea care trăieşte în camera în care totul se vede în alb şi negru.]
• JOHNSON-LAIRD, Philip. “A computational analysis of consciousness” în Cognition and Brain Theory 4/1983, pp. 499-508. [Cheia problemei conştiinţei stă în răspunsul la întrebarea ce înseamnă pentru un program să aibă un model de nivel înalt al propriilor operaţii.]
• McGINN, Colin. The Problem of Consciousness. Oxford, Blackwell, 1991. [A sosit momentul ca să admitem că nu putem dezlega misterul conştiinţei (cf. p. 1). Ca să putem proiecta o maşină conştientă ar trebui să explicăm modul în care este creierul conştient, iar acest lucru nu-l ştim (cf. p. 213).]
• METZINGER, Thomas. Subjekt und Selbstmodell. Ediţia a doua. Paderborn, Mentis Verlag, 1999. [În centrul atenţiei, în carte, de află problema eului. Metzinger, împreună cu Georg Meggle, este editorul, la Mentis Verlag, al seriei Geist, Erkenntnis, Kommunikation (URL = http://www.mentis.de/forum_set.html ).]
• NAGEL, Thomas. “What is it like to be a bat” în The Philosophical Review 1974, pp. 435-450 [URL = http://members.aol.com/NeoNoetics/Nagel_Bat.html ]. [Care sunt trăirile unui liliac?]
• NO$ , Alva, Luiz Pessoa şi Evan Thompson. “Beyond the grand illusion: what change blindness really teaches us about vision” [urmează să apară în Visual Cognition 7, 2000; versiune penultimă la URL = http://www2.ucsc.edu/people/anoe/GrandIllusion.html ] [Numai o parte din mediu este codificată în detaliu în condiţii normale. Oamenii sunt orbi la aspecte care se schimbă într-o imagine (prin clipiri) dacă acestea nu au fost codificate. Teoria lui Marr, care presupune o reprezentare elaborată a lumii vizibile, nu este plauzibilă, din acest punct de vedere. Nu există, după autori, nici dovezi în favoarea tezei mult mai tari că scenele pe care le vedem sunt o mare iluzie. Trebuie luată în considerare şi integrarea vederii cu alte sisteme de explorare a mediului.]
• NORDBY, Knut. Vision in a complete achromat [URL = http://www.u.arizona.edu/~chalmers/misc/achromat. html ] [Autorul are el însuşi o vedere acromatică. Relatează experienţa sa de viaţă. Informaţiile pe această temă sunt relevante pentru analiza experimentului imaginat de către Frank Jackson.]
• PALMER, Stephen E. “Color, consciousness and the isomorphism constraint” în Behavioral and Brain Sciences 22, 6/1999 [versiune penultimă pe web la adresa indicată în introducerea la acest capitol]. [Discută psihologia percepţiei culorilor. Analizează posibilitatea “inversării spectrului” în sensul lui John Locke.]
• PAUEN, Michael. Das Rätsel des Bewußtseins. Paderborn, Mentis Verlag, 1999. [Extras la URL = http://staff-www.uni-marburg.de/~pauen/ Bewusstsein.htm ] [Problema aflată în centrul atenţiei este natura conştiinţei fenomenale. Chestiunea cheie ar fi raportul dintre perspectiva persoanei întâi şi perspectiva obiectivă a neuroştiinţei (o problemă deci de ordin epistemic). Soluţia spre care înclină Pauen este o formă a teoriei identităţii. Prima parte a cărţii analizează modul de a pune aceste probleme şi evantaiul soluţiilor. În partea a doua sunt discutate două perspective: identitatea şi dualismul proprietăţilor (cu referiri la autori precum Kripke, dar şi cu exemple – durere, frică). În altă ordine de idei, trebuie adăugat că, pentru anul 2000, Pauen anunţă apariţia, unui volum editat împreună cu Gerhard Roth şi intitulat Neuro- und Kognitionswissenschaften (Paderborn/München: Fink/UTB) şi a unei introduceri personale în filosofia minţii, Grundprobleme der Philosophie des Geistes (Frankfurt: Fischer). Pentru alte publicaţii de filosofia minţii şi ştiinţa cogniţiei, în germană, la Mentis Verlag din Paderborn, vezi URL = http://www.mentis.de/ ]
• POVINELLI, Daniel J. Can animals empathize? Maybe not. [Apărut iniţial în Scientific American; disponibil la URL = http://www.scientificamerican.com/1998/ 1198intelligence/1198povinelli.html ] [Povinelli crede că animalele au mari limite când este vorba despre înţelegerea minţii celorlalţi. Polemizează cu Gallup]